MESAJUL ÎNALTPREASFINŢITULUI PĂRINTE ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT NIFON CU OCAZIA CELEI DE A XXII-A EDIȚII A SALONULUI EDITORIAL „ION HELIADE RĂDULESCU”
– TÂRGOVIŞTE-
-9 SEPTEMBRIE 2023-
Inaugurarea acestei noi ediții a Salonului editorial la Târgoviște reprezintă un eveniment important pentru comunitatea noastră locală, deoarece are în centrul său celebrarea actului cultural, a cărții, ca cel mai important mijloc de a tezauriza și de a comunica valorile, creativitatea și efervescența spirituală în lumea noastră.
Chiar dacă spațiul virtual domină contemporaneitatea, cartea rămâne mijlocul privilegiat de a transmite credința, înțelepciunea și experiența noastră spirituală mai departe, în special către noile generații.
Cultura stă la fundamentul civilizației umane, al oricărei societăți, fiindcă ea conferă stabilitate, sustenabilitate și trăinicie, dar, mai mult, susține ființa umană în găsirea și urmarea propriului ei rost în viață. Fiecare generație își tezaurizează credința și trăirea prin intermediul cărții, care se constituie în punte între oameni și culturi, epoci și națiuni, ori tradiții spirituale.
Iar, acest lucru îl cunoaștem, aici, la Târgoviște, cel mai bine, deoarece orașul nostru- veche capitală munteană – este prima citadelă a tiparului de la noi și, în același timp, o cetate magnifică a culturii și a spiritualității ortodoxe și românești.
Dumnezeu inspiră tot ceea ce este bun și frumos, iar tot ceea ce este glorios în cultura umanității a fost creat de El, ca mărturie a măreției Sale, a colaborării cu ființa umană-cea mai importantă făptură a creației Sale, dar și pentru a susține teribila căutare umană după sens și iubire.
De aici decurge și datoria noastră de a susține actul cultural, de a face mereu o prioritate din promovarea valorilor credinței și ale neamului românesc prin intermediul cărții și de a lăsa moștenire celor de după noi, ceea ce am primit, îmbogățit de propria noastră strădanie!
Apreciez în mod deosebit colaborarea pe care Arhiepiscopia Târgoviștei o are cu Biblioteca Județeană Ion Heliade Rădulescu din Târgoviște și, mai ales, cu doamna Prof. univ. dr. Erich Agnes, directorul acestei prestigioase instituții, ce în mod admirabil își îndeplinește nobila sa menire în cadrul comunității noastre locale.
Asupra tuturor invoc binecuvântarea Atotmilostivului Dumnezeu, rugându-L să ne dăruiască pace, ajutor și bucurie!
+NIFON,
Arhiepiscop şi Mitropolit
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara