Aurelian Cotinescu, secretar general al PNL Dâmbovița și candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, pentru alegerile din 2024, a vorbit astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, despre motivele pentru care o alianță locală cu PSD ”este împotriva firii” și nu se poate face. În același timp, liderii PNL nu exclud ca la nivel național să existe o astfel de alianță, așa cum s-a întâmplat până în prezent, motivată de inexistența unor partide suficient de stabile și puternice care să asigure bunul mers al țării.
Fostul candidat la Primăria Târgoviște, Aurelian Cotinescu, a mai spus că toate proiectele PNL depuse în cadrul Consiliului Local Municipal ”nici măcar nu au fost luate în considerare de executiv, nu au fost aduse spre analiză, asta înseamnă că orice fel de colaborare este nefuncțională și va rămâne așa, nu există voința politică de a colabora.”
Declarații pe larg din conferința de presă:
„Nu vom face alianțe locale cu Partidul Social Democrat, din mai multe motive. Esența democrației o reprezintă dezbaterea ideilor cu cetățenii dar și între partidele politice. Cred că este foarte important să existe o competiție permanentă între partidele politice astfel încât democrația să aibă de câștigat. Nu putem să mergem alături de PSD, prin orașul Târgoviște sau în județul Dâmbovița, să spunem că toate lucrurile merg minunat, că suntem împreună într-o mare coaliție locală. Atâta timp cât orașul Târgoviște a pierdut 50.000 de locuitori și cât județul Dâmbovița a pierdut 100.000 de locuitori, este clar că lucrurile merg prost în această parte a României. De aceea noi nu putem face o coaliție reală cu PSD. Oamenii din organizația noastră nu pot merge pe stradă și să vorbească de această coaliție cu PSD, ar fi împotriva firii și nu se poate face.

”PNL Dâmbovița este cu mult mai puternic decât în urmă cu câțiva ani. Avem oameni foarte buni”
La nivel județean avem foarte mulți candidați bine poziționați în sondaje, cu oameni foarte buni, care își doresc să se bată cu PSD-ul în alegeri și care își doresc să câștige acele localități. Iar PNL Dâmbovița este cu mult mai puternic decât în urmă cu câțiva ani. Avem oameni foarte buni, avem organizații foarte bune, am dezvoltat aceste organizații și o să avem o surpriză plăcută la alegerile de anul viitor.
Cred că am înțeles cu toții nevoia unei coaliții la nivel național între PSD și PNL. Coaliție care a fost necesară pentru stabilitatea economică, politică, socială, a României în contextul post-pandemic, în contextul războiului de la graniță, al crizei energetice și al multor factori care au dus la crearea acestor coaliții.
Dar la nivel local, îndemnăm cetățenii să facă o comparație între o primărie condusă de primarii PNL și cele conduse de PSD. Cele conduse de PNL sunt foarte bine administrate, acolo nu există cazuri de corupție și lucrurile merg bine pentru cetățeni. PNL va merge, în alegerile locale, singur, prin noi înșine, așa cum și trebuie”, a precizat Aurelian Cotinescu, secretar general al PNL Dâmbovița.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista