Au debutat primele lucrări importante și în parcul Chindia, cea mai extinsă zonă verde și de relaxare din orașul nostru, a anunțat astăzi, Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.
Astfel, potrivit edilului, pe strada Cornel Popa, în zona skatepark și a pasarelei de acces pe Mihai Bravu, pe o suprafață de 1700 mp., au început intervențiile prin care este realizată o nouă intrare către parc și Gradina Zoologică, dar și o parcare auto pentru aproximativ 40 de autoturisme și 2 autobuze, investiție de natură să contribuie la diminuarea aglomerației din zonele de acces în Parcul Chindia.

”Etapa următoare de reabilitare a parcului se materializează într-un amplu proiect de regenerare urbană, care vizează, în linii mari, amenajarea tuturor spațiilor verzi (plantarea de arbori, arbuști/gazonarea suprafețelor), crearea unor identități spațiale specifice prin utilizarea diferitelor tipuri de vegetații, elemente constructive, mobilier urban, realizarea sistemului de iluminat și de irigații, a sistemelor de supraveghere video și Wi-Fi, dotarea cu bănci, coșuri de gunoi, toalete, parcare de biciclete, împrejmuire nouă, realizarea de alei pietonale, piste pentru bicicliști, spații dotate cu echipamente de sport, construirea de fântâni arteziene, reabilitarea, modernizarea și dotarea atât a lacului cât și a debarcaderului, crearea unei zone de promenadă pe marginea lacului, amenajarea unei zone destinate concertelor în aer liber, reabilitarea, amenajarea unor trasee de escaladat și a unor tiroliene, crearea unor pontoane plutitoare, construirea unui podeț de traversare a lacului, etc.
Lucrările vor viza și Grădina Zoologică. Construcțiile, ca suprafață cumulată, nu vor depăși 10% din suprafața spațiului verde! Suprafața avută în vedere în cadrul proiectului este de aproximativ 180.000 de mp., valoarea investiției va depăși 40.000.000 lei, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2021-2027, Prioritatea 3, componenta destinată infrastructurii verzi.
În cursul acestei săptămâni, a fost finalizat și predat studiul de fezabilitate!”, a explicat Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, pe pagina de facebook.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviștenii pot scăpa de penalitățile la taxe și impozite dacă își achită restanțele până la 31 octombrie 2025
Nu mai accepta să te supui, dacă nu te simți bine în familia ta
Care sunt caracteristicile unei familii toxice. Control excesiv, manipulare, lipsa de empatie