Angajații Consiliului Județean Timiș oferă un bun exemplu și încurajează comunitatea să doneze sânge! 35 de colegi s-au alăturat campaniei județene de donare de sânge, în cadrul parteneriatului pe care administrația județeană îl are cu Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara.
Obiectivul principal al acțiunii găzduite de Consiliul Județean Timiș a vizat conștientizarea și sensibilizarea populației asupra actului donării. Prin astfel de gesturi am intenționat să transmitem că sângele nu are preț, iar dăruirea lui prin actul de donare sprijină sistemul medical și salvează multe vieți omenești.


„Este un act de responsabilitate socială, care poate fi decisiv pentru o persoană aflată în suferință. La nivel național încă ne confruntăm cu un deficit major de donatori de sânge, numărul acestora fiind mult sub necesarul medical, fapt pentru care gestul colegilor de la Consiliul Județean Timiș merită toată aprecierea. Le mulțumesc și îi îndemn pe cât mai mulți să se implice și în viitor în astfel de campanii prin care își ajută semenii”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Acțiunile de donare de sânge au devenit o constantă la nivelul Consiliului Județean Timiș, fiind organizate sesiuni periodice, începând cu anul 2021.
Donarea de sânge este singura modalitate de a ajuta pacienții care au nevoie urgentă de o transfuzie pentru însănătoșire sau chiar pentru a supraviețui, fapt indispensabil pentru foarte multe persoane aflate în momente critice. Pe lângă latura umanitară, donarea contribuie la reducerea factorilor de risc cardiovascular, determinând, în același timp, scăderea riscului de producere a trombilor (cheaguri de sânge) și implicit a infarctului miocardic și a accidentelor vasculare cerebrale.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Stațiunea hunedoreană Straja duce distracția la următorul nivel!
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani