Ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat pe pagina personală de Facebook că în luna octombrie peste 300.000 de angajați din sectorul educație vor beneficia de alocare financiară suplimentară de 427 milioane lei pentru:
– prima de carieră didactică pentru personalul didactic si didactic auxiliar, în valoare nominală de 1500/persoană;
– prima de carieră profesională pentru personalul nedidactic, în valoare nominală de 500 lei/persoană.
Acest tip de sprijin se va acorda în conformitate cu prevederile OUG 58/2023, estimarea noastră fiind că banii vor ajunge la personalul din educație în perioada 20-27 octombrie.
Menționăm că aceaste prime acordate personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic au fost obținute în urma grevei generale organizate de federațiile sindicale reprezentative din învățământ din perioada 22 mai – 12 iunie a.c.

De asemenea, tot în urma acțiuni de protest, s-a obținut majorarea salariilor de bază gradația 0 ale personalului didactic (didactic de predare, de conducere, de îndrumare și de control, didactic auxiliar) cu 1300 lei brut lunar, iar pentru personalul nedidactic aceeași creștere a salariului de bază cu 400 lei brut lunar pentru gradația 0 (această creștere se adaugă procentului de 9% de care o parte dintre salariații personal nedidactic beneficiază în baza O.U.G. nr. 45/2023, prin care s-au acordat salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022). În plus, începând cu 01.01.2024, angajații din învățământ urmează să beneficieze de o nouă creștere salarială.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului