Roadele toamnei la Vața” a fost o sărbătoare a hunedorenilor și totodată o apreciere a trudei producătorilor locali.
Ca și anul trecut, Direcția pentru Agricultură Județeană Hunedoara a fost partener la acest eveniment, sărbătorind și Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești. Au mai fost prezenți reprezentanții APIA, oficialități județene și locale, reprezentanți ai fermierilor, etc.
Mulți cumpărători, iar produsele diversificate, naturale, pregătite ca la ” mama acasă” s-au vândut ca ”pâinea caldă”

Tulnicăresele din Blăjeni au fost și ele prezente la evenimentul „Roadele toamnei” Vața de Jos 2023, însoțite de primarul, Jurca Horia Flavius.

Invitatul special Mircea Dinescu, seara Retro cu cântec și dans, au dat un farmec aparte acestor zile frumoase de octombrie.
”Prin astfel de evenimente urmărim să încurajăm și să promovăm producția autohtonă. Trebuie să fim stăruitori în a ne păstra tradițiile și să consumăm ceea ce produce pământul, avem un patrimoniu gastronomic extrem de bogat pe care nu trebuie să-l neglijăm. De asemenea, fermierul și agricultorul, în general, trebuie să simtă respect și apreciere.



Nu este o ramură care să aducă roade fără muncă, iar truda lor e mare și se face cu sudoare. Merită puși în valoare, măcar din când în când, ” a ținut să transmită primarul comunei Vața de Jos, Liviu Lință.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026