Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Roadele toamnei la VAȚA

Roadele toamnei la Vața”  a fost  o sărbătoare  a hunedorenilor și totodată o apreciere a trudei producătorilor locali.

Ca și anul trecut, Direcția pentru Agricultură Județeană Hunedoara a fost partener la acest eveniment, sărbătorind și Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești. Au mai fost prezenți reprezentanții APIA, oficialități județene și locale, reprezentanți ai fermierilor, etc.

Mulți cumpărători, iar  produsele  diversificate, naturale, pregătite ca la ” mama acasă”  s-au vândut ca ”pâinea caldă”

 

Tulnicăresele din Blăjeni  au fost și ele prezente la evenimentul “Roadele toamnei” Vața de Jos 2023, însoțite de  primarul, Jurca Horia Flavius.

Invitatul special Mircea Dinescu, seara Retro cu cântec și dans, au dat un farmec aparte acestor zile frumoase de octombrie.

”Prin ast­fel de evenimente urmărim să în­cu­ra­jăm și să promovăm producția autoh­tonă. Trebuie să fim stăruitori în a ne păstra tradițiile și să consumăm ceea ce pro­duce pă­mântul, avem un patri­mo­niu gas­trono­mic extrem de bogat pe care nu trebuie să-l neglijăm. De ase­menea, fermierul și agricultorul, în general, trebuie să simtă respect și apreciere.

Nu este o ramură care să aducă roade fără muncă, iar truda lor e mare și se face cu sudoare. Merită puși în valoare,  măcar din când în când,  ”  a ținut să transmită primarul  comunei Vața de Jos, Liviu Lință.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share