Astăzi se încheie Târgul de Turism din România, care a atras la standuri, mii de vizitatori, fiecare zonă istorică sau județele, promovându-și așa cum știu mai bine, valorile de care dispun, la standurile de la ROMEXPO.
Turismul constituie unul dintre sectoarele economice importante, cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung.
În plus, țara noastră are o istorie bogată și o cultură unică, și atrage turiștii care sunt interesați să afle mai multe despre acestea.

”Prezența de excepție a județului nostru la cel mai mare târg de turism din țară, a adus la standul Hunedoarei pe parcursul celor patru zile mii de oameni, atrași de oferta prezentată și dornici să cunoască mai multe despre frumusețea, tradițiile și istoria acestor locuri.

”Consiliul Județean Hunedoara și Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică, în colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al județului au reușit prin participarea din acest an să fie în centrul atenției tuturor, cu o prezentare complexă a tot ce înseamnă județul Hunedoara, promovând potențialul turistic, cultural și natural, la nivel național.

Au fost distribuite mii de materiale promoționale și de promovare turistică, prin intermediul cărora sunt prezentate cele mai importante atracții hunedorene: diferite zone de interes turistic, frumuseți naturale, monumente istorice sau case memoriale.
De asemenea, au fost prezentate și degustate cele mai alese bucate tradiționale de la noi, iar tradițiile, dansurile și muzica specifice Hunedoarei au răsunat, spre bucuria tuturor.

Cei interesați de istoria acestor locuri au putut admira replici ale celor mai prețioase comori dacice – brățările descoperite la Sarmizegetusa Regia, ale kosonilor, și au primit informații despre acestea de la specialiștii DGAMPT Hunedoara.

În plus, prin aplicația informatică Exploring Dacia Sarmizegetusa Regia, cei care ajung în cetatea dacică pot vedea cum arătau unele piese antice.

Aplicația turistică oficială a județului „Discover Hunedoara”, a fost descărcată de sute de oameni pe durata târgului, fiind instrumentul ideal pentru a afla informații despre destinațiile de vacanță din județul nostru, precum și despre atracțiile turistice și posibilitățile de petrecere a timpului liber.
Este obiectiv atins pentru Consiliul Județean Hunedoara și Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara” transmit organizatorii standului hunedorean.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Frânare, tracțiune, direcție: trei motive să nu amâni schimbul de iarnă la anvelope
Locuiești în București? Spală-ți mașina rapid și ieftin la o spălătorie self-service
Între lumină și umbră: cum se sărbătorește noaptea Tuturor Sfinților în lume cunoscută ca Halloween