Eurodeputatul Maria Grapini, la prima întâlnire oficială a Comunității Alumni TUIASI, organizată cu ocazia celebrării a 210 ani de la înființarea școlii de ingineri a lui Gheorghe Asachi
Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a participat miercuri după-amiază, în calitate de absolvent al acestei prestigioase Universități, la prima întâlnire oficială a Comunității Alumni TUIASI, organizată cu ocazia celebrării a 210 ani de la înființarea școlii de ingineri a lui Gheorghe Asachi.
“Cu emoție am pășit în Aula Universității Gheorghe Asachi, la întâlnirea Comunității Alumni! Cu mulți ani în urmă, în această aulă, am extras subiectele la examenul de admitere”, a precizat, emoționată, Maria Grapini.
În cadrul festiv al Aulei Magna Carmen Sylva, a fost marcată de profesori și invitați, mulți dintre ei foști absolvenți, lansarea rețelei globale și naționale de Alumni.
Susținătoare a unei educații de calitate, Maria Grapini a precizat cu fiecare ocazie că o societate poate fi condusă spre progres doar de oameni educați. ”Educația nu poate fi de calitate și trainică” a punctat eurodeputatul Grapini, ”dacă nu există oameni bine pregătiți în domeniu și dacă nu există condițiile necesare pentru a o transmite elevilor și studenților.”
Crezul Mariei Grapini este că: ”fără Educație, nu putem dobândi acele competențe necesare unei societăți competitive și nu putem avea respect față de valori sau crea plus valoare. Doar prin consolidarea de centre universitare puternice, cu o cultură a calității bine conturată și cu o cooperare activă atât cu mediul privat, cât și cu parteneri europeni și internaționali, putem să oferim aceste oportunități”.
De altfel, în invitația transmisă eurodeputatului Grapini, rectorul Universității, prof.univ.dr. ing. Dan Cașcaval, a precizat că aceasta este “un ambasador ce a contribuit, în timp și din orice parte a lumii, la construirea imaginii Politehnicii ieșene, ca școală de inginerie și arhitectură, cu tradiție în excelență!”, iar prezența acesteia ”va fi o resursă neprețuită de experienţă, izvor de inspirație, ce va completa în mod activ și creativ eforturile universității, în promovarea valorilor TUIASI, spre binele întregii comunități studențești, administrative și academice.”.
TUIASI este printre primele instituții de învățământ superior de profil tehnic din țară și se încadrează în categoria universităților de cercetare avansată și educație. De mai bine de două secole, de pe băncile universității ieșene au plecat specialiști în domeniile: ingineriei electrice, electronicii, construcțiilor, calculatoarelor, arhitecturii, hidrotehnicii, textilelor, mecanicii sau chimiei, ale cercetării, presei, economiei, etc.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
România premiată la PTAK Warsaw Expo pentru autenticitatea, calitatea și caracterul inovator al standului național
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești