Trimit în Cer azi, rugăciune
Adu-ne Doamne-nțelepciune
Lumină-n cuget, lumină-n gand
Lumină-n țară și p-a nost’ pământ
România mea, e România ta!
E România noastră și suntem stăpâni în ea.
Să unim deci sufletele noastre, să unim toate puterile noastre, închinând toate energiile binelui obştesc, ca să putem face faţă unui viitor strălucit care se deschide înaintea privirilor noastre, întemeiat pe baze sănătoase şi democratice. Binecuvântarea generaţiilor viitoare va fi răsplata noastră nepieritoare.

Şi acum, în această zi măreaţă, să unim glasurile noastre şi să strigăm din adâncul sufletului: Trăiască scumpa noastră Românie, întregită şi pururi nedespărţită.
Exegi monumentum aere perennius
Să consacrăm unirea sufletelor, dar şi unirea la muncă roditoare, prin strigătul: Trăiască România Mare, puternică şi unită!!!
A fi bun român, înseamnă să fii o persoană bună , oriunde și în orice colț al lumii te-ai afla.

Înseamnă să știi să muncești cinstit, corect, serios, responsabil, să te comporți civilizat, să fii onest, educat, să vorbești frumos și corect limba ta, să fii atent, înțelegător, să dai și să primești ajutor cu bun simț, cu respect pentru tine, pentru familia ta, pentru societate, pentru neamul tău, pentru românii tăi și pentru țara ta.
E sărbătoare! E ziua ta, române!
Bucură-TE, PRIETENE de pace, lumină și caldură alături de cei dragi ție.
Dăruiește din toata inima și deschide-ți sufletul, pentru a primi dragoste și fericire.
Lasă-ți sufletul să renască și trăiește fiecare zi, ca pe un dar neprețuit.

Fie ca spiritul blând al Sfintelor Sărbători care se apropie, să ningă asupra voastră doar bucurie şi cer senin, prosperitate, veselie şi sănătate, în anul ce vine! Sărbători Fericite! La Mulţi Ani!

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026