Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) revine și în acest an universitar cu un amplu program de sprijin pentru elevii din întreaga țară, format din sesiuni de pregătire pentru examenul de bacalaureat, concursuri dedicate elevilor, webinare de dezvoltare personală și consiliere individuală în carieră.
Avem plăcerea de a vă invita să participați la conferința de lansare a programului integrat „UVT pentru elevi”, luni, 29 ianuarie 2024, începând de la ora 13, în amfiteatrul A01 (sediul principal UVT, V.Pârvan nr.4).
Din partea conducerii UVT, la eveniment va participa rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, conf.univ.dr. Mădălin Bunoiu, prorector UVT responsabil cu strategia academică și relația cu studenții, dl. Marin Popescu, director al Departamentului pentru Relaţia cu Mediul Preuniversitar din UVT, dr. Vlad Cherecheș, director al Departamentului Managementul Calității din UVT. Ca invitați, vor participa la eveniment și doamna prof. Aura Codruța Danielescu, Inspector Școlar General la ISJ Timiș, alături de președintele Consiliului Județean al Elevilor Timiș, Alexandru Pau, și președintele Asociației Județene a Elevilor, Luca Munteanu.
Vă așteptăm!
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Operator Introducere, Prelucrare și Validare Date in Târgoviște
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene
70% dintre sportivi suferă de probleme respiratorii nedetectate care le sabotează performanța