Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, a publicat Ghidul de finanțare pentru șase apeluri de proiecte dedicate eficientizării energetice a clădirilor rezidențiale din Regiunea Vest.
Se finanțează activități precum: reabilitarea termică a a elementelor de anvelopă a blocurilor de locuințe, modernizarea sistemelor tehnice (cum ar fi instalaţiile de încălzire sau iluminat), achiziționarea de surse regenerabile de energie pentru părțile comune și, în procent limitat, alte investiții conexe.
Solicitanții eligibili sunt primăriile de municipii și orașe din Regiunea Vest. Alocarea financiară este de 55,03 milioane euro.
Proiectele trebuie să aibă o valoare minimă eligibilă de 200.000 de euro și pot atinge praguri maxime diferite, în funcție de tipul de unitate administrativ-teritorială, astfel:
- 5 milioane de euro – pentru primării de municipii reședință de județ;
- 2,5 milioane de euro – pentru primării de municipii;
- 1,5 milioane de euro – pentru primării de orașe.
Contribuția proprie a beneficiarului este de cel puțin 2% din valoarea totală a investiției realizată de unitatea administrativ-teritorială, respectiv 0% pentru Asociația de proprietari.
Apelurile sunt de tip competitiv pentru orașele din Regiunea Vest, cu excepția celor din ITI Valea Jiului; și de timp necompetitiv pentru toate municipiile de regiune și orașele din ITI Valea Jiului. Perioada de depunere a proiectelor este 26.04.2024 – 26.01.2025.
Toate condițiile de finanțare se regăsesc în Ghidul solicitantului, disponibil aici.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026