Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Ciucă: Votul în diaspora la alegerile europarlamentare se va desfășura pe durata a două zile

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a discutat astăzi, alături de colegii din Biroul Politic Național, o serie de decizii importante pentru activitatea PNL în următoarea perioadă:
”Am votat în unanimitate să susținem în coaliție ca votul în diaspora la alegerile europarlamentare să se desfășoare pe durata a două zile, pentru ca cetățenii români din străinătate să nu mai aibă dificultăți ca în alți ani.
De asemenea, am votat alături de colegi o rezoluție propusă de doamna ministră a Justiției, Alina Gorghiu, referitoare la proiectele și demersurile pe care PNL le susține pentru combaterea traficului de droguri și îmbunătățirea siguranței cetățenilor, un aspect atât de necesar mai ales pentru copiii noștri și pentru familiile din România.
Tot astăzi, conducerea partidului a fost mandatată să analizeze și să negocieze în coaliție posibilitățile legate de comasarea a două rânduri de alegeri. Argumentele aduse în discuție au fost cele legate de consolidarea democrației, prin creșterea prezenței la vot, cele privind reducerea uzurii și a oboselii electorale, care s-ar putea instala în contextul desfășurării a patru rânduri de alegeri într-un an, precum și cele privind reducerea cheltuielilor.
Vom avea în următoarea perioadă și două reuniuni politice importante. Pe 18 februarie, vom convoca Consiliul Politic Național, unde vom oficializa fuziunea prin absorbție cu ALDE și vom stabili o serie de aspecte organizatorice relevante în acest an electoral. De asemenea, în perioada 5-7 martie, Partidul Național Liberal va organiza, la București, congresul Partidului Popular European, un eveniment cu greutate, care va consolida poziția României pe harta politicii internaționale.”, președintele Senatului, președintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share