Fundația Comunitară Timișoara și Clubul Sportiv Alergotura, co-organizatorii Timotion, au dat startul înscrierilor şi donațiilor la cea de-a zecea ediție Timotion care va avea loc în 12 mai 2024, în Piața Huniade. Toți cei care doresc să fie parte din povestea Timotion de anul acesta sunt invitați să-și aleagă din timp cursa și proiectul preferat şi să sărbătorească prin mişcare şi fapte bune 10 ani de implicare comunitară.
Anul acesta participanţii pot susţine 17 iniţiative din judeţul Timiş prin redirecţionarea taxei de participare la cursele Timotion:
- Cursa Hamilton de 2 km
- Cursa Decathlon – Distracție pe roți
- Cursa Profi de 5.5 km)
- Cursa Ro Bike Valley, pentru bicicliştii profesionişti, o cursă competitivă)
- Cursa Akwel (10.5 km)
- Semimaratonul Flexik (21 km)
- Cursa Timotion Everywhere, o cursă pentru cei care nu sunt în Timişoara în ziua evenimentului, dar doresc să susţină un proiect din comunitate)
- Cursa Continental – Micilor Campioni Timotion, o cursă necronometrată pentru echipe de copii cu vârste între 7-11 ani)
„Pregătim o ediție aniversară, cu multe surprize, o sărbătoare a comunităţii în care toată lumea este binevenită să se implice şi să se bucure. Timotion crează un cadru unde oamenii devin împreună o comunitate de suport pentru oraș şi pentru judeţ. Oricine poate să fie alergător, biciclist, campion (cel care strânge fonduri) pentru o cauză, un simplu donator, voluntar sau pur și simplu participant la atelierele și activitățile pe care le pregătim pentru comunitatea largă în ziua evenimentului.” Daniela Chesaru, director executiv, Fundația Comunitară Timișoara
Cele 17 proiecte comunitare din domeniile educație, sănătate și incluziune socială, din județul Timiş, pot fi susţinute cu donaţii pe pagina site-ului Timotion: www.timotion.ro/cui-sa-donezi/
Puteţi alege să sprijiniți copiii din medii vulnerabile să aibă acces la educaţie de calitate, să contribuiţi la dotarea unor laboratoare școlare sau să îi ajutaţi pe cei care se luptă cu boli grave, donațiile voastre vor sprijini iniţiative cu impact pozitiv în comunitate şi vor aduce speranţă şi încredere acolo unde este nevoie.
Timotion este un eveniment cu tradiție în Timișoara, de 10 ani el aduce oameni, organizaţii şi companii împreună, iar impactul său major în comunitate se traduce prin: peste 26.000 de alergători și bicicliști participanţi la curse, peste 1.000 voluntari implicați, donaţii de peste 2.563.000 lei strânse pentru 146 de proiecte comunitare care au adus schimbare în bine acolo unde au acţionat.
Înscrierile sunt deschise până pe 28 aprilie 2024. Mai multe informații despre cursele Timotion 10, precum şi despre proiectele și formatul evenimentului se găsesc la www.timotion.ro.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026