Trebuie să avem grijă de noi și de sănătatea noastră! În România, cancerul este a doua boală care lasă atât de multe familii îndurerate, iar obiceiurile nesănătoase sunt rădăcina acestei maladii necruțătoare, a precizat deputat PSD Dâmbovița, Carmen Holban.
Astfel, la data de 4 februarie este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului un eveniment global care își dorește să atragă atenția asupra necesității de a intensifica și consolida efortul de combatere și control al acestei maladii.
Alături de colegele din organizația PSD Moreni, Carmen Holban s-a întâlnit cu cetățenii din diferite zone ale orașului, unde a împărțit pliante și a vorbit despre prevenția cancerului. Campania se numește ”Noi putem! Eu pot!”.

”Trebuie să înțelegem cât de mult contează stilul nostru de viață în apariția cancerului și, dacă ne gândim la familiile noastre și la cei apropiați nouă, trebuie să acționăm și ne comportăm ca atare.
Astăzi, la Moreni, în cadrul campaniei „Noi Putem! Eu Pot!”, am luat la pas municipiul alături de colegele mele social-democrate pentru a vorbi cu oamenii de aici despre cât de importantă este prevenția și cât de multe lucruri putem face dacă ținem la sănătatea noastră.
Am împărțit peste 600 de materiale informative prin care atragem atenția asupra acestei afecțiuni, dar și pașii pe care trebuie să-i urmăm pentru a preveni apariția cancerului.
Îi felicit pentru organizarea acestei activități pe Iulia Rădulescu, președintele organizației OFSD Moreni, și președintele PSD Moreni, Gabriel Purcaru. Nu trebuie să spunem „Mie nu mi se poate întâmpla!”.
Trebuie să facem totul pentru ca acest lucru să nu devină o realitate și, mai târziu, să regretăm că nu am avut grijă de sănătatea noastră! „Noi Putem! Eu Pot!” Cu toții putem!”, a transmis Carmen Holban pe pagina de facebook.
Se estimează că numărul de îmbolnăviri de cancer în Uniunea Europeană va crește cu 24% până în anul 2035, astfel că această boală gravă va deveni principala cauză de deces. În România, la nivelul anului 2023, cancerul reprezenta a doua cauză de mortalitate după bolile cardiovasculare. Cifrele, publicate în 2023 de Comisia Europeană în raportul „Starea sănătății în UE”, arată nevoia de intervenție rapidă și găsirea unor soluții adecvate.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
NATO testează extinderea Brigăzii Rapide în Europa de Est în timpul exercițiului din toamna anului 2025
Curs Operator Introducere, Prelucrare și Validare Date in Târgoviște
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene