Jandarmii dâmbovițeni vor asigura măsurile de ordine publică, sâmbătă, 9 martie a.c., începând cu ora 11:00, pe stadionul „Eugen Popescu” din Municipiul Târgoviște la partida de fotbal din cadrul Campionatului Național de Fotbal, Liga a 2-a, dintre echipele AFC Chindia Târgoviște şi CSM Alexandria.
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță și fair-play a spectacolului sportiv, Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița și celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, vor lua măsuri pentru desfășurarea partidei de fotbal în condiții optime și vor asigura siguranța participanților la acest eveniment.

Spectatorii vor avea acces pe stadion începând cu ora 09:00, pe baza biletelor puse la dispoziție de către clubul organizator, AFC Chindia Târgoviște, care a comunicat că va deschide tot stadionul pentru spectatori.
Accesul în stadion, urmărirea măsurilor de securitate, îndrumarea și supravegherea persoanelor, în interiorul arenei sportive, potrivit legii, se realizează de către agenții societății de pază și protecție, contractată de organizator.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 4 din 2008privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, partida de fotbal a fost declarată cu grad mediu de risc, fapt pentru care informăm participanții la eveniment să aibă în vedere că pot fi supuși unor controale corporale, în scopul împiedicării introducerii în stadion a materialelor sau obiectelor ce pot pune în pericol siguranța spectatorilor.
Conform prevederilor legale incidente, spectatorilor aflați în stare vădită de beție sau care comit fapte de dezordine înainte sau în timpul desfășurării jocului sportiv li se poate interzice accesul în incinta arenei sportive, putând fi și sancționați contravențional.

Se interzice introducerea în stadion a băuturilor alcoolice, materialelor pirotehnice interzise de lege ori a altor obiecte ce pot pune în pericol securitatea participanților la această competiție sportivă.
De asemenea, fumatul în tribune este interzis, fiind permis numai în locurile special amenajate.
Pentru buna desfășurare a evenimentului sportiv, recomandăm spectatorilor:
– să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților, pentru a evita aglomerările la punctele de acces;
– să manifeste răbdare pe timpul verificărilor de securitate și acces, la intrarea în arena sportivă, precum și după terminarea partidei, la ieșirea din stadion;
– în arena sportivă să ocupe exclusiv locurile corespunzătoare înscrise pe documentele de acces;
– părinții să supravegheze cu atenție sporită copiii;
– să respecte indicațiile agenților de securitate ai societății de pază și protecție contractată de organizator.
Jandarmeria dâmbovițeană recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente, să dea dovadă de spirit de fair-play și să se delimiteze se de orice formă de violenţă verbală sau fizică, ce ar putea conduce la tulburarea ordinii și liniștii publice.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului