Într-o societate cu persoane și comunități vulnerabile se manifestă nevoia de profesioniști care să ofere sprijin specializat în ameliorarea problemelor sociale. Astfel de profesioniști sunt pregătiți la Universitatea de Vest din Timișoara, de peste treizeci de ani, în cadrul Departamentului de Asistență Socială de la Facultatea de Sociologie și Psihologie. Cadrele didactice universitare de la această specializare acoperă expertiza necesară formării asistenților sociali prin cursuri de sociologie și psihologie, medicină socială, legislație, dezvoltare comunitară și politici sociale.
In, 19 Martie, la Ateneul Român din București s-a desfășurat a zecea ediție a Galei Naționale a Asistenței Sociale, cu ocazia zilei mondiale dedicată domeniului. La acest eveniment, pe secțiunea de educație și formare, premiul a fost câștigat de doamna lect.univ.dr. Loredana – Marcela Trancă, coordonatoarea activităților de practică de specialitate de la Departamentul de Asistență Socială, titulara cursurilor dedicate persoanelor cu dizabilități, cu experiență în proiecte naționale și internaționale din domeniu.
Gala Națională a Asistenței Sociale este evenimentul în care asistenţii sociali din întreaga ţară, autorităţi, jurnalişti și mulți alți invitați sărbătoresc realizările profesiei de asistent social, pentru a transmite un mesaj cu privire la conştientizarea contribuţiilor din domeniul social şi nevoia acţiunilor ulterioare. Premiul pentru educație a fost oferit, pentru al doilea an consecutiv, unui cadru didactic din aceeași universitate, câștigătoarea acestui trofeu în 2023 fiind conf.univ.dr. Elena Loreni Baciu, din cadrul aceluiași departament al UVT. Doamna conf.univ.dr. Elena Loreni Baciu este cercetător recunoscut în domeniul asistenței sociale, care a finalizat cu succes numeroase proiecte de intervenție în domeniu, cadru didactic titular al departamentului din anul 2005.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Premiul obținut de Departamentul de Asistență Socială al Facultății de Sociologie și Psihologie din UVT reprezintă un indicator al calității actului de educație oferit studenților noștri de la ciclurile de licență, masterat și doctorat. Gala Națională a Asistenței Sociale reprezintă un cadru reprezentativ pentru cele mai importante proiecte naționale și internaționale din domeniu, iar recunoașterea meritelor școlii timișorene de asistență socială, oferită prin premierea doamnei lect.univ.dr. Loredana – Marcela Trancă, este o binemeritată confirmare a valorii activității din acest departament al UVT.”
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului