Asociaţia HELP Autism, împreună cu reţeaua europeană Autism Europe, reţelele şi federaţiile naţionale în autism RO TSA, Federaţia Pentru Drepturi şi Resurse Pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autism (F.E.D.R.A.), Federaţia Organizaţiilor de Părinţi Care Au Copii cu Dizabilităţi (F.O.P.C.D.) şi Fundaţia Star of Hope România au lansat marţi, 2 aprilie, Angajamentul pentru Autism în cadrul evenimentului „Not Invisible” / „Nu sunt invizibil” – dedicat celor peste 45.000 de persoane cu autism din România şi familiilor lor, organizat cu ocazia celebrării Zilei Internaţionale a Autismului în întreaga lume, la Biblioteca Naţională a României.

Şi-au asumat Angajamentul pentru Autism, semnând: Rebecca Shah – șefa adjunctă a Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, europarlamentarul Maria Grapini, conf. univ. dr. Horaţiu-Remus Moldovan – secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, Rareş-Petru Achiriloaie secretar de stat şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, din partea Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Titus Corlăţean, senator, Ştefan Pălărie, senator, Mara Calista, deputat, Carmen Orban, consilier de stat Cabinetul Primului Ministru (mesaj înregistrat), în prezenţa iniţiatorilor: Daniela Bololoi, preşedinte HELP Autism şi RO TSA; Gabriela Răducanu, preşedinte FOPCD, şi Cristiana Mărmureanu, membru FEDRA. Angajamentele sunt disponibile pentru consultare pe https://vizibil.helpautism.ro/, iar decidenţii politici, candidaţi şi reprezentanţi ai instituţiilor publice, sunt invitaţi să le semneze.

”Sunt Ambasador al Fundației “Star of Hope” , sprijin persoanele cu handicap și voi sprijini, de asemenea, punerea în aplicare a Strategiei europene privind persoanele cu handicap 2021-2030”, a precizat eurodeputatul Grapini.

Maria Grapini a avut și în actualul mandat de europarlamentar, dar și în precedentul, parteneriate cu asociații și organizații ale persoanelor cu dizabilități, dar și întâlniri cu aparținători ai copiilor sau adulților cu autism. Demersul asumat de către europarlamentarul Maria Grapini, chiar de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, este un angajament important și concret. Astfel, Maria Grapini se angajează să respecte și să promoveze drepturile și demnitatea persoanelor cu autism, recunscând diversitatea și potențialul acestora în Uniunea Europeană. Eurodeputatul român se va asigura că UE și statele membre își respectă obligațiile care le revin în temeiul Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, astfel încât acestea să se poată bucura de drepturile lor, fără discrimininare. Maria Grapini va sprijini punerea în aplicare și monitorizarea Strategiei europene privind persoanele cu handicap 2021-2030 și va milita pentru alocarea de resurse adecvate și adoptarea de măsuri eficiente pentru atingerea obiectivelor acesteia. Încurajarea cercetării și inovării în domeniul autismului, cu participarea și consultarea persoanelor cu autism și a familiilor acestora reprezintă, de altfel, un alt angajament al Mariei Grapini. Totodată, eurodeputatul Grapini se angajează să sprijine inițiativele UE, care favorizează incluziunea socială a persoanelor cu autism și sprijinirea nevoilor acestora, la toate vârstele.
Europarlamentarul Maria Grapini a fost prezent, la finele anului trecut, la Gala Binelui pentru copiii cu dizabilități, organizată de Fundația Star of Hope România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Star of Hope International Suedia.

Potrivit reprezentanților Fundației Star of Hope România, „ca o expresie a recunoștinței Fundației pentru implicarea acesteia în cauzele sociale și pentru interesul pe care îl manifestă față de binele comunității”, Maria Grapini a fost invitată și a acceptat imediat să devină partener și Ambasador al campaniei acestei inimoase fundații, intitulată „Facem binele să crească”.
Campania s-a desfășurat în perioada 7 octombrie – 31 decembrie 2023 și a avut drept scop atragerea atenției asupra unei categorii de copii extrem de vulnerabili, care adesea sunt uitați sau neglijați – copii cu dizabilități, în special cei din mediul rural, care provin din familii sărace și nu au acces la terapie de reabilitare sau educație adecvată.
În contextul în care, în multe comunități rurale, nu există centre de reabilitare sau terapie specializată, iar familiile cu resurse limitate se confruntă cu dificultăți în asigurarea serviciilor adecvate pentru copiii lor, Maria Grapini, susținătoare a multor proiecte similare, a decis să se implice necondiționat și în susținerea acestei campanii.
„Tinerii cu autism sunt mai predispuşi la hărţuire, anxietate, depresie. Am început să realizăm că avem o superputere – diversitatea. Aceşti oameni nu sunt ne-educabili, ci funcţionează diferit. Trebuie să ne schimbăm mentalitatea colectivă: să le vedem talentele, concentrarea, acurateţea, atenţia la detalii, care pot deveni puncte forte. Să nu-i mai privim ca probleme de rezolvat sau surse de ruşine care trebuie ascunse, ci oportunităţi. Cu puţină compasiune, putem face lumea mai bună.” a spus și Rebecca Shah, din experienţa dânsei ca psiholog

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului