Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște lansează două campanii publice: „Obiecte și amintiri din comunism“ și „Școala de Cavalerie de la Târgoviște”
Acest apel se adresează tuturor celor care dețin obiecte din perioada comunistă, cetățeni pe care îi îndemnăm să nu le arunce în uitare și să le doneze muzeului pentru a completa colecțiile și pentru a organiza expoziții și evenimente educative, ateliere, ghidaje tematice pentru elevi, studenți și toți cei interesați. Astfel, Viața cotidiană în comunism, o expoziție permanentă, va fi organizată în viitorul apropiat și avem nevoie de sprijinul comunității pentru a reconstitui aspecte ale epocii comuniste (1948-1989). Orice obiect donat, dacă se poate și însoțit de câteva date, va fi pus în evidență și va sprijini demersul nostru. La fel, orice fel de amintire din acea perioadă, ne este de mare ajutor. Pot fi obiecte de uz casnic/gospodăresc, piese de mobilier, acte/obiecte personale, jucării, mărțișoare, fotografii, felicitări, piese de vestimentație etc. Cine a devenit pionier la Turnul Chindiei este așteptat la muzeu. Tot așa, ultimele zile ale comunismului așa cum au fost trăite de copii, tineri și maturi, civili sau militari, reprezintă o direcție de interes special.
De asemenea, la fel de important, orice obiect sau informație despre Școala de Cavalerie de la Târgoviște va contribui la o mai bună cunoaștere a funcționării acesteia, dar și a societății românești din perioada interbelică. Dacă aveți părinți sau bunici care au fost elevi sau ofițeri, dacă dețineți fotografii sau alte obiecte, acum este momentul să le putem scana, fotografia, studia în vederea organizării muzeului Școlii de Cavalerie.
Muzeul va reprezenta un punct de mare interes atât pentru români, dar și pentru turiști din toată lumea.
Toți donatorii vor beneficia de abonamente pentru vizitarea muzeelor din cadrul Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, de evenimente speciale în cadrul muzeului, alături de consemnarea numelor lor în cuprinsul materialelor de valorificare expozițională. Obiectele vor fi preluate prin act de donație, apoi vor fi evaluate și înregistrate în colecția muzeului.
Pentru a solicita informații suplimentare, ne puteți contacta pe email, la adresa contact@muzee-dambovitene.ro, la telefon 0727365648 sau direct la Muzeul de Istorie, Târgovişte, Strada Calea Domnească, nr. 189.
Tel: 0245.61 72 21; Fax: 0245. 61 28 77.
Compartimentul Imagine, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cele mai importante știri internaționale ale zilei de 24 iulie 2025
Oameni morți de foame în Gaza. Criza alimentară și umanitară atinge dimensiuni dramatice
Prima „nuntă” gay din România, organizată cu fast la Cluj-Napoca: un eveniment controversat
Taxiurile zburătoare vor fi printre blocuri cât de curând – De când veți zbura între hotel și plajă, între casă și serviciu
Avem datoria de a apăra România când guvernul devine agresorul cetățeanului
Val de căldură sufocantă: Nopți tropicale și aer irespirabil începând de luni
SPIRITUALITATE
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Cum ne putem crește vitalitatea rinichilor. Ce legături există între frică și rinichi
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
Cum să-ți alegi produse potrivite pentru regenerarea părului
All-on-4 vs. All-on-6 – Ce alegi când vrei o dantură completă și stabilă?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Florian Colceag, antrenorul de genii: Când oamenii scapă de frică li se luminează mintea
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”