Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Ateneul Român primește Marca patrimoniului european din partea Comisiei pentru rolul semnificativ jucat în istoria și cultura Europei

Comisia Europeană a acordat Ateneului Român și altor șase  situri din Uniunea Europeană Marca patrimoniului european, pentru rolul semnificativ jucat de către acestea în istoria și cultura Europei.

Cele 7 situri sunt: Cisterscapes – Cistercian Landscapes Connecting Europe (Austria, Cehia, Germania, Polonia, Slovenia); mănăstirea San Jerónimo de Yuste (Spania); Muzeul Our Lord in the Attic (Țările de Jos); Teatrul Regal Toone (Belgia); Kalevala (Finlanda); Athenaeum Român (România) și Sant’Anna di Stazzema (Italia).

Un juriu european de experți independenți din întreaga Europă a recomandat 7 situri din cele 16 preselectate de statele membre participante în cadrul selecției. Cele 7 situri câștigătoare din anul de selecție 2023 vor primi în mod oficial marca în timpul ceremoniei de decernare a MPE, care va avea loc la Anvers la 17 aprilie 2024.

Marca patrimoniului european este acordată monumentelor, siturilor naturale sau urbane, dar și obiectelor, bunurilor și patrimoniului imaterial. Aceasta recunoaște rolul lor esențial în istoria și cultura europeană, precum și în construirea a ceea ce este în prezent Uniunea Europeană.

                                                                   Despre  Ateneul Român, BUCUREȘTI -ROMÂNIA

Aici au conferențiat marile personalități și savanți ai României, aici au concertat toți consacrații și tinerii artiști profesioniști ai țării, aici au urcat pe podium multe formații și soliști de nivel mondial, aici s-au lansat “în primă audiție“ capodopere ale literaturii muzicale autohtone, aici s-au organizat primele expoziții ample, retrospective de pictură și sculptură ale maeștrilor artei plastice naționale, aici s-au perindat regi și regine, oameni politici și oaspeți de seamă de peste hotare spre a participa la evenimente de importanță națională și universală într-un cuvânt, la Ateneul Român s-au petrecut momente de anvergură istorică ce s-au înscris în cartea de aur a poporului nostru.

Puțini știu astăzi că Palatul Ateneului Român s-a clădit cu banii dintr-o subscripție publică, în urma organizării unei loterii naționale (500.000 de bilete în valoare de un leu), apelul adresat cetățenilor de naturalistul Constantin Esarcu (1836-1898), fondatorul Societății Ateneul Român, sunând ca o chemare populară, printr-un slogan de-a dreptul comic și banal: “Dați un leu pentru Ateneu!”.

Ideea apelului s-a transformat surprinzător într-o lecție de unitate, de trezire a conștiinței naționale. Concepută de arhitectul francez Albert Galleron, după cercetările științifice și indicațiile lui Alexandru Odobescu, revizuite și completate de un mănunchi de specialiști români (Al. Orăscu, Ion Mincu, Ion Socolescu, Grigore Cerkez, Cucu Starostescu), clădirea de formă circulară s-a datorat valorificării fundațiilor deja existente din Grădina Episcopiei ce urmau să servească ridicării unui circ. Inspirat din vechile temple grecești, edificiul surprinde la prima vedere printr-o colonadă istorică ce susține un fronton triunghiular.

La parter, impresionantul hol din marmură înglobează cele 12 coloane dorice de susținere a sălii de concerte. Patru scări monumentale în spirală de tip baroc din marmură de Carrara, desfășurate cu balcoane la etajul intermediar, fac legătura cu sala și anexele (birouri, săli de repetiții, cabine pentru soliști și dirijor etc). Dispuse sub forma vechilor amfiteatre greco-romane, cele aproape 1.000 de locuri (trei zone de parter și două rânduri circulare cu 52 de loji, la mijloc cu o lojă centrală) oferă o vizibilitate perfectă din orice colț și o audiție impecabilă. Perfecțiunea sunetului se datorează imensei cupole (bogat decorată) care “absoarbe” fondul instrumental și vocal de pe podium, spre a-l distribui prin reverberație către auditori, cu întreaga gamă de armonice până la cele mai fine culori timbrale și nuanțe. Se pare că acustica excepțională a cavității sonore, proprii Ateneului Român, a plasat sala printre cele mai reușite construcții de acest gen nu doar din Europa, ci din întreaga lume.

Fresca, evocând istoria poporului român în 25 de episoade, realizată timp de cinci ani de către pictorul Costin Petrescu, orga instalată în 1939 în urma ajutorului material al lui George Enescu, numeroasele îmbunătățiri tehnice produse după cutremurele de pamânt și bombardamentul din 1944, de la sfârșitul celui de al doilea război mondial, dar mai ales modificările din 1966-1967 (introducerea aerului condiționat, refacerea tavanului, schimbarea fotoliilor, redistribuirea lojilor, lărgirea avanscenelor etc.) au transformat Ateneul Român într-un complex arhitectural singular în centrul Capitalei. De peste o jumătate de veac, a devenit sediul Filarmonicii “George Enescu”, iar din 1958 “Cartierul general” al Festivalurilor Internaționale “George Enescu”.


Leagăn de lansare a muzicienilor români, de la Enescu și Lipatti, Clara Haskil, Cella Delavrancea la Ion Voicu, Lola Bobescu, Radu Aldulescu, George Georgescu, Dimitrie Dinicu, Eduard Wachmann, Alfonso Castaldi, Ionel Perlea, D.G. Kiriac, Constantin Silvestri, Elena Teodorini, D. Popovici-Bayreuth, Zina de Nori, Theodor Rogalski, Alfred Alessandrescu, Iosif Conta, Cristian Mandeal, Erich Bergel, Horia Andreescu, Valentin Gheorghiu, Antonin Ciolan, Ion Nonna Otescu, Mircea Basarab, Mihai Brediceanu, Egizio Massini etc. Ateneul Român a oferit melomanilor bucureșteni întâlnirile de neuitat cu Pietro Mascagni, Vincent Indy, Richard Strauss, Bela Bartok, Igor Stravinski, Serghei Prokofiev, Maurice Ravel, Felix Weingartner, Hermann Scherchen, Erich Kleiber, Pierre Monteux, Clemens Krauss, Hermann Abendroth, Vaclav Talich, Herbert von Karajan, Carl Bahm, Wilhelm Bakhaus, Claudio Arrau, Marguerite Long, Wilhelm Kempff, Henryk Szeryng, Alfred Cortot, Arthur Rubinstein, Pierre Fournier, Zino Francescatti, Jacques Thibaud, Pablo Casals, Walter Gieking, David Oistrah, Yehudi Menuhin, Monique de la Bruchollerie, Mstislav Rostropovici, Leonid Kogan, Ruggiero Ricci, Daniil Shafran, Dmitri Bashkirov, Christian Ferras, Nikita Magaloff, Sviatoslav Richter etc.

Templu al artei și culturii românești, Ateneul Român nu este doar o clădire de patrimoniu universal, reprezentativă ca arhitectură pentru România și Balcani (cu trimitere la antichitatea grecească), ci și un simbol de tradiție spirituală a unui popor

Iar dacă fundația circulară inițială, nicicând nu a fost visată de fondatori, arhitecți și constructori ca formă ideală pentru un monument arhitectonic (au existat glasuri în epocă ce au criticat soluția tehnică insolită), iată că timpul a hărăzit urmașilor culturii vechii Dacii să devină o scenă turnantă nu doar a istoriei, ci și a artei în contextul Europei. “Călare” pe trei secole (fundația ecvestră s-a dovedit bazaltică), Ateneul Român și-a deschis larg porțile unor spirite universale luminate, ce și-au dat întâlnire la București, spre a se înfrăți cu autohtonii meleagurilor de la gurile Dunării. Deși ctitorii au visat ca toate artele surori să-și afle locul sub cupola acestui for cultural, totuși se pare că puțini și-au dat seama că acustica naturală excepțională a sălii oferă doar muzicii un climat de afirmare plenară, singulară, devenind casa părintească pentru marile personalități și talente ale lumii.

Începând din 1958, Ateneul Român găzduiește unul dintre cele mai importante evenimente muzicale clasice din lume, Festivalul și Concursul Internațional „George Enescu”, numit în onoarea marelui compozitor român. De asemenea, Ateneul găzduiește conferințe publice cu laureați ai Premiului Nobel, scriitori renumiți și profesioniști din întreaga Europă, scoțând în evidență democrația și valorile europene și promovând cultura și știința.

Pentru a primi Marca patrimoniului european, siturile trebuie să îndeplinească cele trei criterii care au fost introduse atunci când această marcă a devenit o inițiativă a UE: trebuie să își demonstreze semnificația europeană, să aducă la cunoștința publicului european dimensiunea lor europeană și să își demonstreze capacitatea operațională de a desfășura aceste activități.

Siturile care primesc marca trebuie, de asemenea, să participe la activități de colaborare în rețea și la proiecte de cooperare. Procesul de selecție are loc o dată la doi ani. Participarea este deschisă tuturor statelor membre, cu condiția ca acestea să își confirme interesul.  Dintre ele, pe baza recomandărilor formulate de juriul european de experți independenți, Comisia Europeană acordă Marca patrimoniului european unui număr maxim de un sit per stat membru participant pe an.

Siturile cărora li s-a acordat Marca patrimoniului european sunt monitorizate,  pentru a se asigura faptul că îndeplinesc în continuare criteriile pentru care au fost selectate. Monitorizarea are loc o dată la patru ani. O evaluare externă independentă are loc o dată la șase ani.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share