Județul HUNEDOARA are patru obiective înscrise în cea mai importantă competiție din turismul românesc:
–Cetățile dacice din Munții Orăștiei – categoria Tărâmuri cu tradiții și istorie
– Țara Hațegului-Retezat – categoria Regiuni eco-turistice
– Castelul Corvinilor – categoria Atracții cultural-educative
– Dinosaur World Transylvania – categoria Distracție și aventură
În cadrul competiției naționale desfășurate anul trecut, Țara Hațegului – Retezat a fost desemnată Destinația anului 2023 la categoria „Comori naturale”.
Destinația Ecoturistică Țara Hațegului – Retezat este deja un brand consacrat în rândul iubitorilor de natură, istorie și tradiții, iar rezultatele pe care le-a obținut se bazează pe munca unei echipe creative și inimoase.

Cetățile dacice din munții Orăștiei, aflate pe teritoriul județului Hunedoara, sunt obiective valoroase, înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Situl de la Sarmizegetusa Regia, fosta capitală a Regatului Dac din vremea lui Decebal, se bucura de mare popularitate în rândul vizitatorilor, ca urmare a promovării intense de care a beneficiat, imediat ce a fost preluată în administrare de către Consiliul Județean Hunedoara.
Cetățile dacice de la Costești, Blidaru și Piatra Roșie încep să câștige vizibilitate și devin din ce în ce mai atractive pentru amatorii de turism istoric, după intrarea acestora în patrimoniul județului.

Castelul Corvinilor din Hunedoara nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este obiectivul turistic cu cel mai mare număr de vizitatori, care se bucură de faimă internațională, este căutat pentru istoria sa fabuloasă și pentru arhitectura sa excepțională.

Dinosaur World Transylvania este cel mai mare parc tematic de aventură din județul Hunedoara, aflat într-o zonă deosebit de pitorească din Țara Hațegului – Valea Sibișelului (sau Valea Dinozaurilor). Este un parc unic și original situat la poalele Retezatului, cu o ofertă bogată de petrecere a timpului liber pentru întreaga familie.

Până în data de 08 mai 2024, sunteți invitați să votați cele patru destinații nominalizate, pentru a face din județul Hunedoara destinația de vacanță a acestui an!
Pentru VOT, accesați linkul următor:

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”
Deputat Carmen Holban a participat la Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD)