De Ziua Europei, reprezentanții MIPE și a altor instituții și ong-uri, au organizat împreună cu cei de la EUROPE DIRECT București unui eveniment deosebit la Casa Filipescu – Cesianu.
”Standul nostru a fost plin de energie și creativitate, grație participării numeroșilor tineri din diverse licee ale Bucureștiului! Scopul nostru a fost dublu: să promovăm conceptul de Tranziție Justă și să generăm idei creative pentru cum va arăta, în viitor, Valea Jiului – o zonă cu o istorie industrială bogată, dar cu un viitor verde, cu sprijinul fondurilor europene” au transmis organizatorii.

Microregiunea Valea Jiului se distinge drept una dintre cele mai suferinde regiuni din România prin prisma acutelor probleme izvorâte din impactul negativ al disponibilizărilor în urma închiderii minelor începând din anul 1995, care au generat șomaj ridicat, dislocarea tinerilor și adulților, sărăcie și excluziune. PTJ răspunde acestor provocări prin prioritizarea zonelor defavorizate de la nivelul județelor, identificate la nivel de UAT, prin realizarea de investiții teritoriale integrate.
PTJ va finanţa, de asemenea, măsuri pentru ocuparea locurilor de muncă în economiile afectate de tranziție și accesul la programe de calificare / recalificare, perfecționare și specializare de calitate în special pentru forța de muncă angajată în prezent în sectoarele în declin sau în transformare, cu perspective de a putea fi integrată în alte activități economice. Aceste măsuri vor fi dublate de servicii de asistență și măsuri de incluziune activă pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, etc.

Tranziția la neutralitatea climatică este favorizată în egală măsură și de investiții care îmbunătățesc calitatea vieții și combat sărăcia energetică prin contribuția la atragerea și păstrarea unei forțe de muncă tinere.
În ceea ce privește sărăcia energetică, aceasta este o problemă în toate județele, dar este deosebit de acută în Hunedoara (70% din populație pe timpul iernii).
Pentru a răspunde acestei deficiențe, PTJ va sprijini instalarea de panouri fotovoltaice/ foto-termice la nivel de gospodărie, ca etapă în vederea creării comunităților de energie, cu respectarea principiului eficiența energetică pe primul loc. De asemenea, extinderea transportului verde local este esențială pentru a scoate din izolare și stagnare economică zone defavorizate sau microregiuni mai greu accesibile.

”Împreună, am explorat modalități inovatoare de a revitaliza această regiune, de la proiecte eco-friendly la inițiative sociale și culturale. Este inspirant să vedem cum tinerii sunt gata să contribuie la construirea unui viitor mai bun pentru comunitățile noastre!

Ziua Europei ne amintește că suntem parte a unei comunități mai mari și că, prin colaborare și creativitate, putem face schimbări pozitive și durabile în jurul nostrum” au conchis organizatorii.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului