Ieri, la Palatul Ghica Grădișteanu din București a avut loc loc evenimentul de lansare a platformei digitale ROMÂNIA ATRACTIVĂ în prezența oficialităților, a beneficiarilor din toată țara, a asociaților și experților, cât și a presei influencerilor.
Programul România Atractivă reprezintă un prim pas pe care îl face țara noastră pentru a reactiva obiective culturale mai puțin cunoscute, dar relevante pentru istoria și cultura națională și europeană.
Fondurile alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru Proiectul Promovarea celor 12 rute turistice/culturale se ridică la 8 milioane de euro.

Proiectul include realizarea infrastructurii de semnalizare rutieră a 275 de obiective cultural-turistice, realizarea, pentru acestea, de conținut digital multimedia (materiale video, materiale audio, fotografii, animații 3D, texte de prezentare, tururi virtuale), dezvoltarea unor platforme online de informare și promovare (website și aplicație mobilă de travel), alături de planul de promovare națională și internațională a acestor 12 rute cultural-turistice care străbat România.
Obiective din județul Hunedoara intrate în patrimoniul UNESCO, dar și din Valea Jiului
„Proiectul Promovarea celor 12 rute turistice/culturale parte a Programului România Atractivă reprezintă o oportunitate pentru repoziționarea țării noastre pe harta turismului internațional. Cu o istorie de mii de ani, România este depozitarul unor veritabile comori istorice și culturale, care vor fi reabilitate și puse în valoare, ca parte a patrimoniului cultural și turistic intern și internațional. Suntem onorați că sarcina de a duce la îndeplinire acest proiect ambițios ne revine nouă și avem încredere că, în următorii ani, rutele turistic-culturale vor deveni un reper pentru călătorul în căutare de experiențe de suflet”, a declarat Răzvan Popescu, subsecretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
MIPE este coordonatorul acestui proiect, parte a Componentei 11 – Turism și Cultură, Investiția 1 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, Jalonul 332 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Principalii beneficiari ai proiectului vor fi autoritățile locale, pe baza propunerilor cărora au fost centralizate și incluse obiectivele de pe cele 12 rute, și nu mai puțin important, turiștii români și străini. Prin acest proiect, România are oportunitatea de a se poziționa ca o destinație turistică unde istoria, cultura, tradiția și gastronomia se împletesc într-o manieră originală.
Proiectul Promovarea celor 12 rute turistice/culturale a fost creat în baza unui efort comun în care proprietarii și custozii acestor obiective au transmis propunerile lor către MIPE în vederea includerii acestora în program. Obiectivele, parte din cele 12 rute turistice, au o importanță istorică și de patrimoniu relevantă, iar odată introduse într-un circuit pot contribui la dezvoltarea economică a comunităților locale, în care se află și pot oferi experiențe deosebite turiștilor.
Cele 12 rute sunt:
Ruta castelelor – 21 obiective promovate;
Ruta curiilor din Transilvania – 13 obiective promovate;
Ruta culelor – 11 obiective promovate;
Traseul gastronomiei tradiționale românești – 30 obiective promovate- veți gasi aici BUNĂTĂȚI HUNEDORENE.
Ruta bisericilor fortificate – 15 obiective promovate;
Ruta bisericilor de lemn – 53 obiective promovate;
Ruta mănăstirilor din zona Moldovei – 18 obiective promovate;
Ruta Sfântul Ladislau pe teritoriul României – 20 obiective promovate;
Ruta castrelor romane – 22 obiective promovate;
Ruta cetăților – 31 obiective promovate;
Refacerea peisajului cultural din Delta Dunării în vederea creșterii atractivității zonei – 8 obiective promovate;
Ruta satelor cu arhitectură tradițională – 33 obiective promovate.
Important de știut este faptul că o mare parte a obiectivelor culturale vor putea fi vizitate încă de la lansare. Există și un segment din acestea care au intrat sau urmează să intre într-un proces de reabilitare sau restaurare și din acest motiv, nu sunt deschise publicului în momentul lansării.

Proiectul România Atractivă este implementat de MIPE împreună cu asocierea TERRA BUILDING S.R.L. (lider) și EVENTYA Co S.R.L. (asociat), consorțiul care a câștigat licitația organizată de Minister”, în anul 2022. Terra Building SRL este o companie românească specializată în infrastructură rutieră, iar Eventya SRL este o companie specializată în dezvoltarea de aplicații de travel.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului