Sâmbătă, 8 IUNIE, anul în curs, s-a desfășurat, în zona Peștera din Munții Bucegi, ediția cu numărul 8 a concursului de alergare montană ATINGE OMU, eveniment organizat de Asociația Salvamont Dâmbovița. Alergători montani din toată țara s-au prezentat la start, pentru a savura atât peisajele de vis ale Bucegilor, îmbrăcate în roșu aprins de rododendron, cât și pentru bulzul perpelit pe jar și cana cu jintiță de la final, componente de tradiție ale concursului..
Startul s-a dat în bloc, începând cu ora 9.00, pe traseul ce urmează, ca de obicei, linia clasică, cu plecare de la Peștera, urcare, pe valea Obârșiei, Cascada Obârșiei, Vf.ul Găvanele, partea cea mai tehnică a traseului, Vf.ul Omu, cota cea mai înaltă din Muntii Bucegi (2510 m) și coborâre pe aceași vale.
Lungimea totală parcursă a traseului este de 12,5 km, cu o diferență de nivel în urcare de 1000 m. Condițiile de alergare au fost printre cele mai bune de până acum, fără vânt, ploaie, zăpadă sau alte intemperii ale vremii.
Mulțumim în mod expres partenerilor noștri, voluntarilor implicați în organizarea acestui concurs și sponsorilor, fără de care acest eveniment nu poate fi posibil.
ATINGE OMU este unul dintre cele mai frumoase evenimente organizate până acum în această zonă a Bucegilor, care a adus entuziasm în rândul alergătorilor veniți din toată țara, atât pentru traseul ales, cât și pentru atmosferă.
Prin organizarea acestei curse, am urmărit să promovăm cât mai mult zona noastră montană Padina-Peștera, zonă de tradiție în activitățile montane românești.
Geo Badea,
Organizator


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan