L-am cunoscut pe Cristian Manta prin intermediul unei bune prietene stabilite la Paris. Nu am avut nevoie de multe argumente pentru a ma alatura ca partener media, proiectului sau. 174 de motive pentru a zambi.
174 de motive pentru a zambi =Aici intrati in lumea vazuta prin ochii lui Cristian Manta
Cristian a inceput sa observe oamenii cu ochiul sau de fotograf profesionist si sa le urmareasca starile. Astfel in 2014 s-a nascut acest proiect, dupa cum chiar el ne declara:
Ceea ce am observat tot mai des a fost apăsarea oamenilor de pe stradă, tristeţea din ochii lor şi faptul că uităm să zâmbim mai des. Atunci m-am întrebat: oare noi oamenii am uitat că dincolo de toate provocările vieţii, dincolo de monotonia vieţii în care de multe ori ne învârtim, noi toţi avem motive de a zâmbi, avem motive de a celebra viaţa. Scopul proiectului meu este de a le reaminti oamenilor ca in interiorul nostru se gasesc motive pentru care merita sa zambim. Proiectul consta în fotografii cu oameni care aleg să zâmbească. Le explic despre ce este vorba în proiect şi îi întreb dacă îmi permit să le fac o fotografie cu ei zâmbind într-un mod sincer, o fotografie urmată de un motiv din sufletul lor (îmi doresc de obicei să nu fie un motiv general) pentru care ei aleg să zâmbească, motiv pe care îl primesc atunci sau ulterior, pentru ca eu pastrez legatura cu acestia.
Fiind o publicatie care promoveaza libertatea si evadarea de sub captivitati de orice fel, am fost placut surprins ca in lupta noastra spre eliberarea spiritului si iesirea de sub sabloanele apasatoare ale unei societati pierdute de esenta vietii, sa aflu de la Cristian Manta ca impartaseste aceleasi teorii existentiale.
Doresc sa ajung cu acest proiect in fiecare oras din Romania si Europa, sa fie cel mai mare proiect foto al zambetelor si, care in acelasi timp sa starneasca in noi intrebari si provocarea de a ne gandi cum alegem sa ne traim fiecare zi din viata nostra: fiind victime sau oameni care celebreaza viata!
Pagina de facebook 174 de motive pentru a zambi Galerie foto:
There is no gallery selected or the gallery was deleted.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan