Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, în colaborare cu Clubul Sportiv Dinamo, Direcția de Informare și Relații Publice a M.A.I., Compania Națională Aeroporturi București și cu sprijinul S.C. PORTRAIT STUDIO S.R.L., au lansat campania de prevenire a traficului de persoane “Alegeri sănătoase pentru un viitor sigur!”.
Campania are ca scop prevenirea traficului de persoane în principalele sale forme de exploatare, precum și eficentizarea procesului de cooperare interinstituțională cu actorii implicați în lupta antitrafic.
Campania va fi implementată la nivel național, în perioada 30 iulie 2024 – 30 iulie 2025.
Tinerii reprezintă principala țintă a traficanților de persoane, iar în anul precedent 49% dintre victimele traficului de persoane aveau sub 18 ani, iar 14% dintre victimele traficate în anul 2023 au fost recrutate în mediul online.
Colaborarea cu unii dintre cei mai de succes sportivi ai Clubului Dinamo reprezintă oportunitatea de a transmite tinerilor mesaje care să contribuie la formarea unei conduite sănătoase și încurajarea tinerilor pentru a-și urma visele cu pasiune, muncă și corectitudine.
Sportivi cu un palmares impresionant, cu rezultate importante atât pe plan național, cât și internațional, sunt cei care vor contribui în această campanie prin transmiterea de mesaje dedicate protejării tinerilor de pericolul traficului de persoane. Activitățile vor fi desfășurate atât în mediul online, cât și față în față cu tinerii, în școli și licee din țară.
Vor fi ambasadorii noștri în această campanie: Larisa Iordache, medaliată olimpică, mondială și europeană, câștigătoare a medaliei de bronz în proba pe echipe la olimpiada din 2012, cvadruplă medaliată mondială și de 12 ori medaliată europeană cu un palmares impresionant.
Marius Niculae, unul din cei mai iubiți jucători ai Clubului Dinamo, campion al României, câștigător al Cupei României și Super Cupei în sezonul 2000, 2001 și 2012.
Ionel Dănciulescu, unul dintre cei mai valoroși și importanți jucători de la Dinamo. A câștigat trei campionate și două Cupe ale României cu alb-roșii, devenind unul dintre cei mai iubiți jucători ai dinamoviștilor.
Iulian Robert Teodosiu este un scrimer român specializat pe sabie. El este vicecampion mondial și participant cu România la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Este legitimat la Clubul Sportiv Dinamo încă din sezonul 2013 – 2014.
Scrimera Andreea Lupu este campioană naţională individuală la sabie în 2024. Ea a impresionat încă din tinerețe și a reprezentat România la cel mai înalt nivel în competițiile continentale.
Informaţii de background:
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (A.N.I.T.P.) este structura de specialitate, aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care realizează evaluări ale tendinţelor în materie de trafic de persoane şi măsoară rezultatele acţiunilor de luptă împotriva traficului, inclusiv prin colectarea de date statistice în strânsă cooperare cu organizaţiile relevante ale societăţii civile din acest domeniu, îndeplinind rolul de raportor naţional. De asemenea, A.N.I.T.P. dezvoltă campanii de prevenire a traficului de persoane şi colaborează cu instituţiile publice, private şi organizaţiile neguvernamentale, pentru implementarea de campanii şi programe comune.
Informaţii suplimentare:
Facebook: Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane
Website: anitp.mai.gov.ro, Youtube: ANITP Romania.
Telefon: 021-311 89 82/ int 15470, Fax: 021-319 01 83, E-mail: presa.anitp@mai.gov.ro
Informaţii suplimentare:
Facebook: CR Ploiesti ANITP
Telefon/Fax: 0244 513023, E-mail: anitp.ploiesti@mai.gov.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
100 de studenți au participat la un seminar de educație financiară în cadrul World Investor Week 2025
Cum să îți asiguri locuința pentru o protecție completă și liniște pe termen lung
Rețelele sociale contribuie la creșterea singurătății și izolării