Comuna din România cu cei mai longevivi oameni. Este o așa zisă zonă albastră a țării noastre, căci majoritatea localnicilor depășesc vârsta de 100 de ani. Care sunt secretele lor.
România este a treia țară din lume cu cea mai mică speranță de viață din Uniunea Europeană, de 76,6 ani. Dar asta nu înseamnă că nu există zone în care locuitorii trăiesc cu mult mai mult decât atât.
Avem și noi zonele noastre albastre, iar una dintre acestea este comuna Glăvile, din județul Vâlcea. Peste 60% dintre localnici au trecut de 70 de ani și, mai mult decât atât, mulți au ajuns până la 100, după cum reiese din „Harta Longevităţii în România”.

Comuna din România cu cei mai longevivi oameni
Cei mai longevivi oameni au secretele lor. Pe lângă valorile morale, aceștia duc o viață foarte activă. Muncesc mult, chiar și dacă au trecut de ani buni de prima tinerețe, iar asta îi ajută să se mențină în formă.
„Pe primul loc credința. Pe locul doi, respectul. Pe locul trei munca, cinstea și din nou munca. Fără muncă nu putem trăi nimic pe lumea asta. La câmp eram și cu porci, și cu oi, cu vaci. Dacă avea curtea bunicii și cu capre.
Citește și:
În România se respiră cel mai pur aer de pe planetă. 6 locuri spectaculoase cu efect terapeutic
Ţi le da toate o dată și te duceai și le pășteai, că era pământul oamenilor”, au declarat localnicii, citați de adevarul.ro. Nu se abat niciodată de la principiile lor, iar credința îi ajută să reziste în fața provocărilor vieții.
Traiul nu le-a fost ușor
Bătrânii își amintesc cum toți oamenii din Glăvile se întâlneau la biserică. Nimeni nu era străin. Oamenii se ajutau între ei, glumeau și se distrau. Însă, deși sună ca au avut mereu parte de o viață fericită, nu le-a fost tocmai ușor.
„Eram mic când a făcut mama niște pâine de orz. S-a pus pe plâns, a spus că e rahat de urs. N-am mâncat-o! Nu aveam. Răşnea şi trăiam. Secretul oamenilor este că ei au dus o muncă din greu.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan