După recenta semnare a contractului de finanțare prin PNRR, la care au luat parte reprezentanții Ministerului Educației și cei ai Universității de Vest din Timișoara, echipa de proiect a demarat implementarea proiectului „Modernizarea și eficientizarea energetică a căminelor studențești ale Universității de Vest din Timișoara: C3, C15, C17” (nr contract de finanțare 11659/18.07.2024). Proiectul face parte din Investiția 17. din cadrul PNRR: „Asigurarea infrastructurii universitare (cămine, cantine, spații de recreere)” și are perioada de implementare cuprinsă între 19.07.2024 – 30.09.2025.
Proiectul include izolarea termică, schimbarea tâmplăriei exterioare, modernizarea sistemelor de încălzire și iluminat și instalarea echipamentelor fotovoltaice. Aceste intervenții vor îmbunătăți condițiile de cazare, în special pentru studenții din medii defavorizate și vor reduce costurile operaționale ale universității. Valoarea investiției este de 26.326.900,88 lei, din care 23.623.880,03 lei finanțare nerambursabilă și 2.703.020,85 lei contribuția UVT.
Prin proiectul „Modernizarea și eficientizarea energetică a căminelor studențești ale Universității de Vest din Timișoara: C3, C15, C17” se urmărește atingerea a trei obiective specifice:
- Modernizarea infrastructurii existente a Universității de Vest din Timișoara, locuri de cazare, prin reducerea consumului de energie pentru încălzire cu cel puțin 50% și creșterea cu 30% a economiilor de energie primară în 3 cămine, contribuind la creșterea calității vieții generațiilor viitoare;
- Crearea unor spații moderne și a unor medii de învățare performante în căminele Universității de Vest din Timișoara, pentru a combate accesul limitat la educație al studenților, în special a celor proveniți din medii socio-economice defavorizate;
- Modernizarea a 1200 de locuri de cazare în campusul Universității de Vest din Timișoara, dintre care 480 locuri de cazare (40%) pentru studenții proveniți din medii defavorizate, în 3 cămine studențești, pentru asigurarea dimensiunii sociale și incluzive a învățământului superior.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Campusul studențesc timișorean se va moderniza datorită intervențiilor esențiale ce devin posibile acum prin proiectele cu finanțări PNRR. UVT va moderniza și va eficientiza energetic trei dintre căminele de mare capacitate pe care le deține în campus, cu un total de 1200 locuri de cazare, iar prin cele trei obiective ale proiectului realizat de UVT cu finanțare PNRR „Modernizarea și eficientizarea energetică a căminelor studențești ale Universității de Vest din Timișoara: C3, C15, C17” vom asigura în mod complementar atât eficientizarea energetică și modernizarea spațiilor interioare, dar și oferirea acestor spații cu prioritate studenților proveniți din medii socio-economice defavorizate, până la 40% din noua capacitate de cazare. Este un proiect amplu de modernizare, de care Timișoara avea nevoie, util generațiilor viitoare de studenți UVT.”
[INFO] contact proiect: Ec.Dr. Laurențiu Georgescu, manager proiect, laurentiu.georgescu@e-uvt.ro
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”
Deputat Carmen Holban a participat la Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD)