Târgul Meșterilor Populari și-a deschis astăzi porțile, într-o nouă ediție (XXII), în cadrul manifestărilor dedicate sărbătorii ”Zilele Cetății Târgoviște”. Încă de la primele ore ale dimineții, oameni harnici din fire, meșteșugarii își aranjau standurile pentru a se întâlni cu oaspeții pe parcursul celor trei zile în Cetatea Valahă.
Primii vizitatori au fost chiar primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de colegii din echipa de conducere, care au deschis în mod oficial Târgul Meșterilor Populari. Fiecare meșteșugar și-a prezentat produsele, pe care le puteți găsi până duminică în Parcul Chindia din Târgoviște.

Ca în fiecare an, meșterii populari vin cu roadele muncii lor: ceramică de Korund, pielărie, țesături, bijuterii, icoane pe sticlă, fier forjat, lemn și obiecte de cult etc. din zone etnofolclorice variate, precum Bucovina, Ardeal, Oltenia, Muntenia.
Este de apreciat că deși trăim vremuri confuze și grele, oamenii aceștia continuă să dea curs pasiunii lor pentru meșterit, să ducă mai departe tradițiile învățate, să-și foloseasă mâinile pentru a crea frumosul. Încă din cele mai vechi timpuri, modelarea unui material, dăltuirea în lemn și piatră, țesutul, pictura, au fost nu doar ocupații cotidiene, aducătoare de venituri sau exprimarea creativității, dar au devenit și simboluri identitare pentru viața și poporul respectiv.
Poate că cel mai important aspect, al acestor meșteșuguri, este acela de transmitere mai departe generațiilor care vor veni. De aceea, in pofida tehnologiei și a inteligenței artificiale care tind să ne ocupe tot spațiul, este bine să nu ne uităm rădăcinile, să îi îndreptăm pe cei mici, și de ce nu, pe fiecare dintre noi, spre ”ucenicia” în tradițiile și obiceiurile românești. Iar la Târgoviște și în județul Dâmbovița, veți găsi mereu izvoare de folclor și oameni dăruiți în meseriile pe care continuă să le poarte, așa cum spune o vorbă, ca pe o ”brățară de aur”.
Programul complet al celor trei zile de sărbătoare poate fi citit aici:
Program Zilele Cetății Târgoviște, 6-8 septembrie 2024. Provincialii, Maria Buză, Cornelia și Lupu Rednic, Lora, Trooper, Carla”s Dreams
Vezi ALBUME foto pe pagina de facebook Oficial Media

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului