Balul Speranței, inițiat și organizat de eurodeputatul Maria Grapini, fondatoarea și președinta de onoare a Asociației Femeilor de Afaceri din România (AFAR) a împlinit anul acesta 25 de ani, a fost o ediție aniversară și a fost evenimentul unde, oamenii buni se întânesc ca să ajute.
Activitatea AFAR este dovada vie că, bob cu bob se umple sacul și că fiecare acțiune pe care se organezează în colectiv sau individual are un impact, în societate. Este dovada ca leadershipul feminin practicat cu tenacitate și perseverență mută munții și mișcă sufletele.
Amfitrionii serii au fost actorii Aurel Temișan și Carmen Tănase care și-au arătat din nou măiestria de a-i ține aproape și a întreține atmosfera, dar și de a-i înveseli, pe toți invitații. Am văzut eleganță, empatie, prietenie și generozitate, pentru a face binele. Oamenii generoși au înțeles că, dacă dai, vei primi, și că solidaritatea și umanitatea sunt foarte importante.
“Am finalizat un proiect care a durat 25 de ani! Balul Speranței – o acțiune caritabilă organizată de AFAR , în fiecare an! Mulțumesc echipei, colegelor mele, mulțumesc sponsorilor, mulțumesc participanților!
Fondurilor colectate de la tombolă și licitație de la oameni generoși, vor fi donate Fundației “Speranţa Pentru Voi”, cu un scop clar: finalizarea centrului pentru persoane în vârstă din comună Giroc.
Vom vedea ce vom face anul viitor, după trecerea pragului unui sfert de secol, dar, rămân cu credința că poți vedea calitatea oamenilor prin spiritul de solidaritate! Balul caritabil cu numărul 25 a avut ca temă generozitatea și a fost o seară reușită. Mulțumesc sponsorilor, mulțumesc presei care ne este partener de 25 de ani! Cei care doresc să sprijine proiectul pot dona direct în contul Fundației! Mulțumim!”, a transmis președintele de onoare al AFAR, europarlamentarul Maria Grapini.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG