Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a transmis un mesaj de susținere pentru premierul Marcel Ciolacu, în candidatura sa la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024, iar în cazul în care va fi necesar, un al doilea tur va avea loc pe 8 decembrie 2024.
”E mesajul meu ca târgoviștean, ca primar, ca om simplu ce-și dorește un altfel de președinte decât am avut în ultimii 20 de ani. Și, dincolo de asta, siguranța că dezvoltarea noastră locală nu va fi periclitată în vreun fel, ci sprijinită puternic.
DA, îl susțin pe Marcel Ciolacu în provocarea de a deveni președintele României. După două decenii cu personaje caricaturale la Cotroceni, e timpul pentru un om care știe ce înseamnă decența, modestia, transparența.
Mai mult, de la victoria lui va pleca și succesul unei guvernări care să ne susțină AICI, la TÂRGOVIȘTE, proiectele de dezvoltare. E important pentru noi să votăm rațional, cu argumente, pentru locul în care trăim”, a scris Daniel Cristian Stan pe pagina de facebook.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului