În cadrul unei ședințe extraordinare, care a avut loc zilele trecute, au avut loc alegerile pentru funcțiile de vicepreședinți ai Consiliului Județean Hunedoara.
În urma votului, au fost aleși Ioan Demeter și Alin Țambă pentru a ocupa aceste funcții de conducere, având rolul de a-l sprijini pe președintele Consiliului Județean,Laurențiu Nistor, în activitatea administrativă și în coordonarea proiectelor de dezvoltare ale județului.
„Pentru mine, aceasta nu este o surpriză, ci o continuitate firească. În 2016, am avut președinte și doi vicepreședinți PSD, la fel și în 2020, iar acum, în 2024, rămânem în această formulă politică. Sunt mulțumit de alegerea celor doi vicepreședinți și am deplină încredere în profesionalismul și angajamentul lor. Am avut ocazia de a colabora cu Alin Țambă timp de patru ani. Este un tânăr de perspectivă, un om dedicat și implicat, și sper ca acest mandat să fie o șansă pentru el de a-și depăși performanțele anterioare. De asemenea, domnul Ioan Demeter este un profesionist desăvârșit, un medic excepțional, cu o experiență vastă în domeniul sănătății. Având în vedere numeroasele proiecte de sănătate pe care le avem în derulare în județ, sunt convins că expertiza sa, va fi un plus pentru a le duce la îndeplinire”, a declarat președintele Laurențiu Nistor la finalul ședinței.
Pe lângă alegerea vicepreședinților, ședința a inclus și validarea componenței comisiei de validare, alături de stabilirea componenței celor șase comisii de specialitate, care vor fi responsabile de analiza și avizarea proiectelor și inițiativelor ce vor fi supuse aprobării consiliului județean.
Noii vicepreședinți, împreună cu președintele și administratorul public, dar și cu echipa consiliului județean, își exprimă întreaga determinare în susținerea proiectelor de infrastructură, sănătate, educație și dezvoltare economică în județul Hunedoara.
Consiliul Județean Hunedoara își reafirmă angajamentul pentru o administrație performantă și orientată spre dezvoltarea durabilă a județului, asigurând cetățenii că toate deciziile și măsurile adoptate vor urmări interesul public și creșterea calității vieții în comunitate.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului