Să ne întoarcem în familia din care venim nu înseamnă să revenim la suferință

Când spunem „da” părinților noștri, așa cum au fost, nu înseamnă că aprobăm tot ce au făcut. Înseamnă că ne înclinăm în fața destinului lor. Înseamnă că recunoaștem că și ei au fost copiii părinților lor. Că și ei au dus în spate poveri grele, neînțelese, nespuse. Și că au dat mai departe tot ce au putut, cum au putut.

Constelațiile m-au învățat un adevăr dureros și minunat deopotrivă: Nu e nevoie ca părinții noștri să se schimbe ca nouă să ne fie bine. E suficient să-i vedem așa cum au fost. Cu lumina și întunericul lor. Cu greșelile și cu darurile lor. Cu ceea ce au dat și cu ceea ce n-au știut să dea. Când îi vedem cu adevărat, când reușim să le onorăm destinul, sufletul nostru se încălzește de la iubirea care începe să curgă și pe care suntem pregătiți să o primim cu inima deschisă, fără frică și fără vină.

Mulți dintre noi ne-am făcut mai mari decât părinții noștri. Din credința inconștientă că dacă lor le va fi bine, ne va fi și nouă bine. Le-am spus în tăcere: „Eu aș fi făcut mai bine.” Dar când facem asta, ceva în interior se rupe. Pentru că nu mai suntem pe locul nostru. Noi suntem cei mici. Ei sunt cei mari. Chiar dacă au greșit. Chiar dacă au plecat. Chiar dacă n-au știut, rămân pentru noi cei mai buni părinți exact așa cum au fost.

A ne lua locul de copil este o mișcare profund vindecătoare. Este începutul reconcilierii la nivel de suflet. Este primul pas către libertate. Pentru că, atunci când suntem din nou copii în fața părinților, devenim din nou adulți în viața noastră. Nu mai suntem înlănțuiți de trecut. Nu mai ducem poveri care nu ne aparțin. Nu mai căutăm în relații ceea ce am pierdut în copilărie. Începem să fim, pur și simplu. Să fim prezenți, să fim vii.

Și nu este nevoie să facem gesturi mari. Uneori, e suficient să spunem în interiorul nostru, cu sinceritate: „Mamă, tată… vă văd așa cum ați fost. Vă port în sufletul și inima mea. Vă mulțumesc pentru Viața care a venit prin voi”. Apoi respirăm. Și lăsăm aceste cuvinte să cadă adânc în sufletul nostru.

Am văzut oameni schimbați de aceste cuvinte. Oameni care ani întregi au purtat mânie sau durere în inimă, și care, într-o clipă de adevăr, s-au înmuiat. S-au întors la mama. S-au așezat în fața tatălui. Și de acolo, viața a început să curgă altfel.

Asta înseamnă să te întorci în familia din care vii. Nu cu reproș, ci cu recunoștință. Nu cu suferință, ci cu blândețe. Nu ca să te pierzi, ci ca să te regăsești.

Pentru că nimic nu este mai vindecător decât să fii din nou copilul părinților tăi în inima ta.

Pe 10 și 24 aprilie, voi susține o serie de 2 Webinarii intitulate “Pe locul meu de sărbători” unde împreună, ne vom găsi locul nostru în familie.

Sursa: Elena Barbu -Facilitator și formator in Noile Constelatii Familiale Hellinger Schule