De 655 de ani pe aceste meleaguri!
În puţine locuri din ţară se mai păstrează obiceiurile şi tradiţiile de Sfintele Paşti. Zona Văii Jiului şi țăranii locului, momârlanii, așa cum sunt ei, cunoscuți organizează aşa zisele nedei, care sunt un obicei precreştin, pe care l-au încreştinat şi l-au adaptat, conform nevoilor. De nedei, comunitatea din jurul unei biserici pregăteşte o masă comună.


”Numai bărbații au dreptul să gătească, pentru că, pregătirea nedeilor e considerată de ei o lucrare liturgică, la care femeile nu au acces. Fac tocană de batal, varza calită și păsat – o mâncare tradițională momârlanească din faină de porumb măcinată foarte mare, fiartă cu unt și brânza de oaie veche. Păsatul se da la noi numai la pomeni, în loc de colivă, pentru că aici nu crește grâu și nu făcem colivă. Masa este binecuvântată de preot și numai după aceea se mănânca. În timpul mesei mai au un ritual: pun vin într-un colac de pâine scobit și beau pe rând, în timp ce un vornic spune: ”Spornicul să sporească, plugarul să trăiască și Învierea Domnului s-o cinstească, Hristos o Înviat! Adevărat o Înviat!”” spunea regretatul părinte Octavian Pătrașcu, cel care a păstorit Biserica Sfânta Varvara din Aeroport, mai bine de 40 de ani.
Momârlanii, iubitorii acestor tradiții milenare duc mai departe acește obiceiuri, sărbătorind bucuria reînvierii naturii.
Ei pregătesc în curțile bisericilor din Sălătruc, de la Livezeni, Jieț sau la cei mai buni gospodari ai locului, agape, la care participă cu toții sărbătorind marea Înviere și renașterea naturii, aceste nedei sunt și un bun prilej de a se stabili și datele măsuratului oilor în munte, ori alte evenimente care vor avea loc în vară. Păsatul, ciorba și tocănița de oaie sunt pregătite de cei mai buni dintre gospodarii locului.

Aceştia se adună cu mic cu mare şi îşi cinstesc moşii şi strămoşii, organizând adevărate praznice, la mari serbări câmpeneşti și la care, participă toată comunitatea locală.

Cu tot avântul modernizării vieţii cotidiene, nici familiile de jieni din Livezenii Petroşaniului sau din Sălătruc nu au renunţat la patrimoniul de valori tradiţionale moştenite și se reunesc mereu la câte o agapă frățească, unde se cinstesc, cântă și dansează laolaltă tineri și senori și se distrează până târziu, în seară…
Și în alte localități din VALEA JIULUI vor fi organizate nedei, în funcție de tradițiile locului, primele, chiar începând din Duminica Tomii: la Uricani, Vulcan, Lupeni, Petroșani, etc.
Prima nedeia păstorească, a fost pentru prima data atestată documentar în anul 1373. Iar nedeile țin de marile sărbători până la Nedeia din Straja, din Poiana Muerii și apoi la coborâtul oilor din munte…
Cert este că semnificaţia istorică a nedeilor se leagă de originea şi vechimea acestor obiceiuri, precum şi rolul lor în stabilirea legăturilor economice, matrimoniale şi culturale dintre românii de pe versanţii Carpaţilor: Parâng, Pasul Vâlcan, Retezat și Șureanu.

În această zonă, binecuvântată de Dumnezeu, cu oameni gospodari şi ospitalieri, tradiţia locului este ca, de SFINTELE PAȘTI și în următoarele duminici, aceştia să vină la sărbătorile locului îmbrăcaţi în portul tradițional, unic în țară, ca respect faţă de strămoşi, ori în straie noi, care semnifică primenirea trupului şi sufletului.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026