Arhiepiscopia Romano-Catolică București, prin Oficiul pentru Bunuri Culturale, în fiecare an, organizează evenimente cultural-religioase închinate Sărbătorii Învierii Domnului nostru Isus Cristos. Și anul acesta va organiza în Catedrala „Sfântul Iosif” din București, în ziua de vineri, 25 aprilie 2025, orele 20:00 un eveniment de excepție cu titlul „Cristos a Înviat – Concert Extraordinar de Paști”, ce conține un prețios buchet de lucrări din repertoriul național și internațional: Missa Încoronării de W.A. Mozart, Exultate Jubilate de W.A. Mozart, Alleluia de G.F. Handel, etc. Acest eveniment este realizat cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București.
Lucrările propuse pentru acest concert, fac ca tabloul Sărbătorii Pascale să fie complet, iar acest lucru este posibil cu participarea Orchestrei Anima a Catedralei Sfântul Iosif din București și al Coralei Anima a Catedralei Sfântul Iosif din București, sub bagheta dirijorului principal Cătălin Toropoc. La eveniment sunt invitați soliști consacrați ai Operei Naționale din București, precum Veronica Anușca – soprană, Sidonia Nica – mezzosoprană, Andrei Petre – tenor și Marius Boloș – bas.
Prin acest Concert de Paști, Arhiepiscopia Romano-Catolică București dedică fiecărei persoane care participă, un strop de bucurie și o rază de speranță. Evenimentul este foarte important, mai ales că se încadrează într-o armonie rară și plină de semnificație în acest an 2025, care aduce împreună Biserica Catolică și cea Ortodoxă în Sărbătoarea Paștelui, oferind un prilej de comuniune, speranță și regăsire a unității în credință.
Concertul de Paști va fi o rugă și pentru toate victimele care au pierit în războaie și conflicte. Prin acest eveniment de suflet se dorește vestirea bucuriei Învierii Domnului, speranța tuturor celor care nădăjduiesc în Cristos.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Evenimentul este organizat de Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice și Patrimoniu al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, al Confindustria România și Pio Cesare.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
Mărturii ale pacienților care s-au vindecat de cancer și alte boli grave cu ajutorul tratamentului inventat de inginerul Victor Bogdan
Fitoterapeutul Victor Bogdan și produsul apicol pe care l-a inventat a salvat bolnavii de cancer
Leacuri din natură de la Babu Nițu, un geniu al medicinei tărănești
Fumatul, consumul de alcool și obezitatea sunt factori determinanți majori ai poverii cancerului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Corneliu Ștefan: „Ne dorim o reformă corectă și echilibrată, bazată pe dezvoltarea comunităților locale”
Cabinet de avocatură Do Legal. Suport juridic profesionist pentru situații complexe
Greșeli de evitat atunci când oferiți CBD animalului dvs. de companie