Europarlamentarul Maria Grapini a transmis un mesaj emoționant, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului:
“Copiii sunt viitorul oricărei țări și trebuie să aibă parte de o formare educațională și civică, de cea mai bună calitate. Ei sunt cea mai importantă avere a noastră, a părinților!
Copiii au nevoie, mai mult ca oricând, de modele! Societatea, în ansamblu, dar mai ales cei care decid prin legi și reguli, ar trebui să pună pe primul loc copiii!
Îmi doresc ca Pacea să fie cea care domnește în lume, iar copiii să nu mai trăiască fără părinți, în sărăcie, fără posibilitatea de a se educa. Pentru asta, mai-marii lumii trebuie să pună în practică Rezoluțiile ONU privind drepturile copilului!
Nu este suficient să existe o zi a copilului, este nevoie de o viață sigură pentru fiecare copil!
Am susținut întotdeauna proiectele pentru copii, atât proiectele naționale, cât și proiectele europene. Și cred foarte mult că, în toate programele de guvernare, trebuie să existe un capitol dedicat copiilor, un capitol dedicat îmbunătățirii educației și accesului la educație pentru toți copii. Educarea lor, pregătirea lor pentru viitor, asigurarea unui mediu sigur şi predictibil, trebuie să reprezinte o prioritate pentru noi toţi, cei care gândim sănătos şi realist. Mi-aş dori, totodată, să nu mai existe în România copii trişti sau săraci, cu părinţi disperaţi că nu le pot oferi o zi de mâine senină! Copilul trebuie iubit, îngrijit, dar mai ales protejat!
La mulți ani, dragi copii, sănătate și o viață plină de bucurii!”
Prin Rezoluţia nr. 836, adoptată la 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a recomandat ca toate ţările să instituie o Zi a copilului şi a sugerat guvernelor ca această zi să fie celebrată de fiecare ţară, la o dată pe care o consideră potrivită.
În România, Ziua internaţională a copilului este sărbătorită la data de 1 iunie, ca şi în alte aproximativ 50 de ţări. Totodată, alte peste o sută de ţări celebrează o zi a copilului la date diferite.
La 16 noiembrie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii prin care este modificat Codul muncii, prin declararea zilei de 1 iunie – Ziua Copilului ca sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Astfel, din 2017, ziua de 1 iunie este nelucrătoare.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Super Lună plină în Berbec, 7 octombrie – Ies la iveală emoții îngropate și informații ascunse
Reducerea populației Globului cu 90% prin homosexualism și un nou virus mortal de tip Covid
Astăzi a debutat în portul Constanța exercițiul multinațional POSEIDON 25