După o serie semnificativă de evenimente locale, Maratonul pentru Educație Antreprenorială ajunge la Finala 2025, în cea de-a treia ediție anuală. Bilanțul acestui an este remarcabil, evenimentul acoperind 26 județe, 34 mii de elevi beneficiind de îndrumare pentru educație antreprenorială din partea celor peste o mie de antreprenori implicați în proiect.
Universitatea de Vest din Timișoara este singura instituție de învățământ superior ce a devenit partener educațional al CONAF pentru realizarea acestui proiect, un format de colaborare și dezvoltare pe termen lung, în care sunt urmărite interesele strategice ale partenerilor de a furniza elemente de cultură antreprenorială pentru elevi, pentru a ghida mai apoi orientarea viitorilor studenți spre inițiativele antreprenoriale. Sunt de remarcat și prezențele importante ale celorlalți parteneri educaționali din proiect, respectiv Ministerul Educației și Cercetării și UNICEF.
Maratonul pentru Educație Antreprenorială se află la a treia ediție, fiind cel mai amplu program național dedicat liceenilor, o inițiativă dezvoltată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).
Finala acestei a treia ediții găzduiește astăzi 54 de echipe de liceeni finaliști, selectate din peste o mie de participanți, care vor susține cu emoție și determinare planurile lor de afaceri în fața unui juriu format din antreprenori de top, lideri ai mediului de business și personalități publice.
Maratonul pentru Educație Antreprenorială este un program apărut ca inițiativă a Pactului pentru Educație Antreprenorială, semnat între CONAF și Ministerul Educației și Cercetării. Programul reprezintă un efort colectiv ce implică sute de antreprenori voluntari, care, împreună cu profesorii coordonatori, inspectoratele școlare județene și autoritățile locale, aduce aproape de mii de elevi educația antreprenorială.
Prof.univ.dr. Flavia Mirela Barna, prorector UVT responsabil cu parteneriatele instituţionale, managementul proiectelor europene și antreprenoriat: „La UVT acordăm o importanță specială culturii antreprenoriale, dezvoltării abilităților reale necesare tinerilor antreprenori. Evenimentul de astăzi dovedește cu prisosință valoarea și importanța la care a ajuns parteneriatul pe care l-am construit de-a lungul anilor alături de CONAF. Am regăsit în proiectul propus de CONAF exact acele resurse de imaginație și motivație ce sunt necesare într-o competiție deschisă, destinată liceenilor, viitori studenți, tineri talentați care au venit cu idei competitive în cadrul Maratonului de Antreprenoriat.”
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului