2 iunie 2025 – Vestul României se pregătește să devină un pol al inovației urbane odată cu lansarea inVest – Urban Mobility Accelerator. Este primul accelerator din România dedicat exclusiv soluțiilor de mobilitate urbană, care devine realitate printr-un program finanțat de EIT Urban Mobility, alături de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest, și implementat de Iceberg Plus și Cowork Timișoara.
Cu proiecte implementate sau în derulare pentru modernizarea transportului public, dezvoltarea infrastructurii de mobilitate alternativă – piste de biciclete, sisteme de bike-sharing, stații de încărcare pentru vehicule electrice, și un interes crescut pentru soluții Smart City, Regiunea Vest oferă cadrul ideal pentru testarea și scalarea de soluții inovatoare.
„Lansăm acest accelerator tocmai pentru că vedem în Regiunea Vest un teren ideal pentru testarea soluțiilor de mobilitate urbană și pentru dezvoltarea inovației. Ne dorim să conectăm antreprenorii, administrațiile locale și investitorii într-un ecosistem care sprijină idei capabile să transforme felul în care ne deplasăm, locuim și lucrăm în orașele din Vestul României” a declarat Loredana Gavrilescu, manager program.
„Ne bucură să vedem la start acest nou program, este rezultatul unui parteneriat prin care ne-am propus să stimulăm inovația în mobilitatea urbană și în același timp crearea și dezvoltarea de startup-uri cu potențial transformator în regiune. EIT Urban Mobility coordonează această primă etapă, urmând ca, în cea de-a doua etapă, ADR Vest să conecteze start-up-urile selectate cu orașele și companiile din regiune și să ofere granturi, prin Programul Regional Vest, pentru implementarea soluțiilor propuse în beneficiul locuitorilor regiunii”, a declarat directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim.
EIT Urban Mobility este o inițiativă a Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), organism al Uniunii Europene, iar Iceberg +, care administrează acceleratorul inVest, cu peste 15 ani de experiență în crearea și consolidarea centrelor de inovare, coordonează în prezent hub-urile românești ale EIT Urban Mobility, EIT Manufacturing și EIT InnoEnergy.

Ce oferă acceleratorul inVest?
Acces la mentorat de specialitate în mobilitate urbană, dezvoltarea afacerilor și finanțare;
Oportunități de testare a soluțiilor prin parteneriate locale și proiecte-pilot;
Conectare directă cu investitori și potențiali clienți din administrația publică sau sectorul privat;
Sprijin pentru scalare națională și internațională;
Sprijin financiar pentru dezvoltarea ideilor de afaceri și a start-up-urilor – finanțare graduală, până la 20.000 de euro per start-up.
inVest va oferi două tipologii de sprijin:
Venture-Building Track – pentru echipe cu o idee de business în mobilitate urbană, care vor să înființeze o companie în Regiunea Vest;
Startup Track – pentru startup-uri existente care vor să se extindă în Regiunea Vest prin deschiderea unei filiale locale.
Acceleratorul este deschis viitorilor antreprenori – persoane fizice care vor să deschidă o afacere și startup-urilor din Uniunea Europeană, precum și din țările asociate Horizon Europe, programul-cadru al UE pentru cercetare și inovare: Albania, Armenia, Bosnia și Herțegovina, Insulele Feroe, Georgia, Islanda, Israel, Kosovo, Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia, Tunisia, Turcia și Ucraina.
Aplicațiile vor putea fi depuse în perioada 9 iunie – 6 iulie 2025. Mai multe informații sunt disponibile pe www.invest-acccelerator.com.
În sprijinul celor interesați, echipa acceleratorului a programat în perioada următoare întâlniri în diferite locații din țară, precum și un webinar, pentru prezentarea în detaliu a programului:
Marți 3 iunie, între 18:30 – 20:30 inVest StartUp Talks la Brașov, la sediul Iceberg Plus
Miercuri, 4 iunie, între 18:30 – 20:30 la Timișoara, la cowork the office
Miercuri, 4 iunie, între 19:30 – 21:30 inVest StartUp Talks la București, la Builders House
Participarea se face pe bază de înscriere aici, iar accesul este liber.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Victor Ponta susține că Oana Țoiu ar fi emis un ordin politic direct prin care fiica sa a fost dată jos din avionul de repatriere
Dezvăluiri: Vaccinurile Covid pentru VIP-uri și politicieni erau PLACEBO, proteina spike și ARN-ul mesager au ajuns doar la populație
Actorul Vlad Marinescu a fost reținut de DIICOT pentru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
SPIRITUALITATE
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Prima platformă educațională din România dedicată persoanelor cu obezitate
Wooden Summer House – What Is Worth Knowing Before You Decide?
„COPIL VACCINAT = COPIL PROTEJAT”
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Șefii de la vamă reținuți
Maria Grapini intervine ferm în sprijinul unui grup de români blocați în Dubai
Centrul EGAL al Crucii Roșii din LUPENI a împlinit un deceniu de activitate