PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan
PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Decizia PSD de a părăsi coaliția de guvernare va pune Guvernul Bolojan într-o situație dificilă. Premierul trebuie să formeze o nouă majoritate pentru a trece de votul Parlamentului. Deznodământul depinde în principal de votul Parlamentului și de negocierile dintre partide.
UPDATE 19:00 – Votul a început
PSD îi retrage sprijinul politic lui Ilie Bolojan. Membrii PSD au votat pentru retragerea sprijinului politic al lui Ilie Bolojan. „Rezultatul spune de la sine ce își doresc românii. 97,7% dintre membri au votat Da și 2,3% au votat nu”.
Sorin Grindeanu a declarat: „Mandatul pe care îl avem din partea dumneavoastră este cât se poate de clar. Când 97,7% din colegi spun că acesta este mandatul, că Ilie Bolojan trebuie să plece acasă, nu mai este loc de nimic altceva. Am înțeles acest lucru, și eu și Claudiu, și primvicepreșidinții. Vă asigur că vom acționa zilele următoare în conformitate cu ce ați votat. PSD este cel mai important partid din România și vom ține cont de mandatul pe care ni l-ați dat astfel încât viața românilor să fie una mai bună. Vă mulțumesc, Doamne ajută!”
UDMR rămâne la guvernare: Prima reacție din partea UDMR după decizia PSD de a-i retrage sprijinul lui Ilie Bolojan trimite un mesaj clar: „Nu vom fi un partid arondat PSD”. UDMR decide să rămână la guvernare.
Olguța Vasilescu: „Șobolanul cel mare are o singură sprânceană”
UPDATE 18:00 – Ședința PSD este în plină desfășurare la Parlament. Social-democrații analizează dacă ies de la guvernare și retrag sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan.
UPDATE 17:30 – Surse politice spun că liderii PSD iau în calcul varianta radicală: retragerea miniștrilor și declanșarea unei crize politice. În paralel, se discută și despre depunerea unei moțiuni de cenzură în perioada următoare. ()
UPDATE 17:00 – A început ședința decisivă a PSD, descrisă de lideri drept „momentul adevărului”. Miniștrii social-democrați ar avea deja demisiile pregătite, în cazul în care partidul decide ieșirea de la guvernare. ()
Sorin Grindeanu: „Să vorbim cinstit și despre ce s-ar fi întâmplat fără PSD la guvernare?! TVA-ul ar fi fost astăzi 24%!
”CASS s-ar fi aplicat pe toate pensiile, inclusiv pe cele minime. Facturile la utilități și prețurile la alimente ar fi explodat. Noi am impus plafonarea adaosului comercial la alimente și a prețului la gaze. Salariul minim ar fi rămas înghețat. Iar salariile medicilor ar fi fost tăiate cu 10%.
Și nu ar fi existat Pachetul de Solidaritate pentru pensionari și românii vulnerabili. Iar românii ar fi ajuns să plătească taxă până și pentru solarii. Și, cireașa de pe tort: programele de investiții locale ar fi fost oprite! Sunt lucruri concrete pe care le-am reușit, dar doar după amenințări și certuri interminabile. Iar această colaborare politică nu mai poate continua în acest mod!
Dragi români, Mitul ”eroului salvator” nu ține de foame și nici nu plătește facturile românilor. Este bun doar pentru cei care au nevoie de un paravan pentru a jefui ultimele resurse reale ale României. Dar eu nu mai pot cere PSD să facă parte din acest simulacru de guvernare. Acest management guvernamental dezastruos trebuie să înceteze.
Iar astăzi – PSD arată că îi aude și îi ascultă pe români. Pe toți cei care muncesc din greu și cărora li se spune acum că trebuie să se mai sacrifice. Astăzi, împreună, avem ocazia să dăm glas tuturor acestor nemulțumiri. Astăzi, trebuie să facem o schimbare înainte să fie prea târziu! Prea târziu pentru miliardele din PNRR. Prea târziu pentru orice speranță de relansare economică în acest an. Prea târziu pentru a mai putea redresa prăbușirea nivelului de trai al fiecărui român. Să spunem ferm și clar: ajunge. Până aici. În acest mod nu se mai poate!”
UPDATE 16:30 – Premierul Ilie Bolojan transmite că nu va demisiona, indiferent de decizia PSD, și avertizează că o eventuală criză ar afecta stabilitatea țării. ()
UPDATE 16:00 – Tensiunile dintre PSD și premier au escaladat în ultimele zile. Bolojan acuză că PSD riscă să provoace din nou instabilitate politică, în timp ce social-democrații sunt nemulțumiți de măsurile economice și de direcția guvernării. ()
UPDATE 15:30 – Potrivit scenariilor discutate în culise, PSD i-ar putea da premierului un ultimatum pentru demisie. În caz contrar, partidul ar putea retrage sprijinul politic și ar putea scoate guvernul din majoritate. ()
UPDATE 15:00 – Situația riscă să ducă la o criză politică majoră. Social-democrații, cel mai mare partid din coaliție, ar putea cere oficial demisia premierului, ceea ce ar destabiliza guvernul și majoritatea parlamentară. ()
CONTEXT
Coaliția de guvernare formată în 2025 se confruntă de luni bune cu conflicte interne, în special pe tema reformelor economice și a reducerii deficitului bugetar. Decizia PSD de astăzi este crucială pentru viitorul guvernării și ar putea deschide calea fie pentru negocieri politice intense, fie pentru căderea Executivului. ()
CE URMEAZĂ
Dacă PSD se retrage oficial, sunt posibile mai multe scenarii: demisia premierului, un nou guvern sau chiar o perioadă de instabilitate politică prelungită.
PSD a decis întrebarea pentru votul privind retragerea sprijinului pentru Ilie Bolojan
Conducerea PSD s-a reunit luni dimineață, de la ora 10.00, într-o ședință scurtă, online, pentru a stabili întrebarea care va fi adresată ulterior celor 5.000 de membri ai partidului. Potrivit unor surse Libertatea, a rămas în discuție o singură variantă de întrebare, cea referitoare la retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Consultarea internă a membrilor PSD este programată pentru ora 17.00, la Parlament.
”Având în vedere prăbușirea economico-socială din ultimele 10 luni – cu recesiune, inflație, afaceri care se închid, șomaj, scăderea investițiilor publice și a nivelului de trai, în special la pensionari și categoriile vulnerabile – plus lipsa dialogului real în Coaliție și cu partenerii sociali: Considerați că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan?”, este întrebarea la care vor răspunde cei 5.000 de membri PSD, la ora 17:00, la Parlament.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
