
Teatrul Tony Bulandra invită toți târgoviștenii în data de 6 iunie de la ora 21:00 la Parada Fiesta de Mariachi. Haideți să ne bucurăm și să petrecem împreună pe ritmuri de muzică mexicană. Sombreros colorate, muzică și acrobații, asta vă așteaptă la parada de luni a Festivalului BABEL, se arată într-un comnicat de presă din partea Teatrului Tony Bulandra.
Teatrul își dorește să vă iasă în întâmpinare, să vă întâlnească acolo unde vă petreceți timpul liber, unde uneori visați la lumi de poveste, îmbiați de parfum de tei. De data aceasta lumea de poveste vă va trece chiar prin fața ochilor. Spațiul urban, care uneori este atât de gri, devine viu, un tablou în mișcare, încărcat de cultura mai multor secole.
Directorul Festivalului, Mc Ranin, cel care a conceput această paradă, a realizat astfel de călătorii în stradă la Edinburg și Paris încă din 1996, precum și la festivalurile internaționale de teatru de la Sibiu, Târgoviște și Craiova. Paradele aspiră să devină o tradiție a Babelului, ca o mare poartă deschisă către oraș.
Luni, 6 iunie, teatrul se plimbă pe străzile orașului Târgoviște. Veniți să simțiți magia la Fiesta de Mariachi!

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului