
În anul 1996, an în care Târgoviștea aniversa 600 de ani de atestare documentară, montaniarzii dâmbovițeni grupați în jurul Asociației de Turism “Chindia” și ai Asociației “Morena” din Moreni efectuau prima mare expediție montană externă în Caucaz reușind să cucerească vârful Elbrus (5643m), cel mai înalt vârf de pe continentul european („bătrânul” Mont Blanc – simbolul alpinismului tradițional, fusese “detronat” de mișcările politice ale anilor 90, mișcări ce au mutat granița dintre continente pe culmile Caucazului). Expediția a avut loc în perioada 1-20 august 1996, iar sigla orașului Târgoviște a fost postată pe borna de piatră ce marchează cel mai înalt vârf, reușita deschizând și programul „TOP 7”, Topul cuceririi celei mai înalte cote de pe fiecare continent, ne informează domnul Nicolae POSTA, președintele Asociaţiei Chindia Jurasic Park într-un comunicat de presă.
După 20 de ani”, parafrazând titlul unui roman celebru scris de Alexandre Dumas, același nucleu de pasionați ai drumeției montane vrea să efectueze o nouă expediție, de data aceasta în Grecia, cu triplu obiectiv:
Expediție pe Muntele Athos, la Schitul românesc Prodromu, acolo unde se află Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Prodromița. Pentru această expediție spirituală, organizatorii au primit Înaltă Binecuvântare din partea Arhiepiscopiei Târgoviștei urmând să ducă simboluri ale Arhiepiscopiei la acest lăcaș românesc și să aducă, pentru comunitatea târgovișteană, o copie a Icoanei Maicii Domnului.
Expediție montană pentru cucerirea vârfului Athon (2033 m), cea mai înaltă cotă a Muntelui Athos.
Expediție alpină pe muntele Olimp, „lăcașul zeilor” din mitologia greacă, pentru cucerirea celor 4 mari vârfuri ale masivului:
Mytikas – 2917 m
Skolio – 2911 m
Stefani – 2909 m (supranumit și „Tronul lui Zeus”)
Skala – 2866 m
Pentru această nouă și inedită expediție, preconizată a se derula la începutul lunii septembrie, înainte de „Zilele orașului – Târgoviște 620”, „dinozaurii” montaniarzi au continuat antrenamentele în Bucegi reușind parcurgerea, în fiecare din ultimele week-enduri, a câte unui nou traseu:
- 31 iulie 2016 – Valea Vânturișului
- 6 august 2016 – Stâna din Clăi – Podul cu Florile
- 13 – 14 august 2016 – Piatra Arsă – Omu – Acele Morarului (Acul Roșu) – vârful Scara – valea Gaura – culmea Doamnele

Întrucât vremea în Bucegi va fi rea în acest weekend (ploaie și descărcări electrice), duminică 21 august 2016 vom urca pe cea mai spectaculoasă vale alpină, amenajată, din Carpații României, pe Valea lui Stan apropiată de Barajul de la Vidraru. Tura este deschisă tuturor pasionaților de drumeție, cu experiență peste medie, dar cu echipament de munte (bocanc) adecvat.
Întâlnirea va fi duminică 21 august, ora 7,00, la Târgoviște, în zona stației Petrom „de la Oțelărie”, iar traseul va fi pe ruta Găești – Pitești – Curtea de Argeș – Poenari – Vidraru. Până acum s-au înscris peste 23 de pasionați din tot județul (Târgoviște, Fieni, Pucioasa, Moreni), dar și din București.
Vă așteptăm!


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune