La data de 15.09.2016, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Dâmbovița, cu sprijinul lucrătorilor D.G.A. – Structura Centrală, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, două la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice (A.J.F.P.) Dâmbovița și unul la domiciliul suspectului C.D.C. Totodată, au fost puse în executare 20 mandate de aducere, cu sprijinul lucrătorilor I.P.J. Dâmbovița, potrivit unui comunicat de presa din partea Directiei Generale Anticoruptie.
În fapt, în perioada iulie – august 2016, C.D.C., consilier superior în cadrul A.J.F.P. Dâmbovița, a primit sume de bani și alte foloase necuvenite de la mai multe persoane în scopul urgentării eliberării unor decizii privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediul pentru autovehicule, necesare înmatriculării acestora.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat faptul că, în cursul a 21 de zile lucrătoare, funcționarul public a primit de la aproximativ 30 de persoane sume de bani de până la 200 de lei, precum și diferite bunuri, în scopul arătat mai sus.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la locul de muncă și la domiciliu funcționarului public au fost identificate sume de bani și băuturi alcoolice.
În cauză au fost audiate 18 persoane în calitate de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Suspectul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii, în concurs, a mai multor infracțiuni de luare de mită, împotriva acestuia luându-se măsura reținerii pentru 24 de ore. Astăzi, C.D.C. va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Stațiunea hunedoreană Straja duce distracția la următorul nivel!
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani