Pentru realizarea spectacolului ce va fi prezentat sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 10:00 în Sala Studio a Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște și-au unit forțele mai mulți oameni de teatru și instituții culturale: Radio Trinitas, Asociația Thespis Arad, Centrul Cultural ARCUB, Primăria Municipiului București și Teatrul de Artă din București, unde au avut loc primele reprezentații, se arata in comunicatul de presa din partea Teatrului Tony Bulandra Târgoviște.
De ce atâtea instituții importante s-au implicat în realizarea acestui spectacol? Povestea a început în 2014, când Adriana Ene, jurnalistă cu experiență în presa audio-vizuală și realizatoarea uneia dintre cele mai îndrăgite emisiuni radio pentru copii – „Bucuria Poveștilor”, difuzată la Radio Trinitas, a inițiat un proiect intitulat „Culori radiofonice – O mie și una de voci”, care urmărea implicarea persoanelor cu deficiențe de vedere în mediul artistic. Asociația Gradusart, în colaborare cu Arcub București și Radio Trinitas a realizat un număr de cinci înregistrări de 45-50 de minute ale unor basme românești binecunoscute (transcrise în alfabetul braille), printre care și Greuceanu. Douăzeci și unu de elevi nevăzători sau cu deficiențe de vedere (cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani) au fost prezenți timp de câteva luni pentru înregistrările desfășurate în Studioul Radio Trinitas. Rezultatul: 124 de personaje interpretate, 180 de ore de înregistrare, 5 CD-uri de o calitate ireproșabilă. Acestea se găsesc la vânzare în librării și online pe www.radiotrinitas.ro/1001, iar veniturile obținute sunt destinate comunităților de nevăzători.
Proiectul inițial s-a dezvoltat, devenind „Ne leagă o poveste” și astfel a urmat o punere în scenă a unuia dintre basme, primul ales fiind Greuceanu. Cu un scenariu scris de Radu Dinulescu, cel care semnează și regia spectacolului, scenografia Corinei Petre, construcția decorului și a personajelor de către Sanda Mitache și muzica originală semnată de „Trei Parale” (Daniel Pop și Florin Iordan), montarea se bucură și de interpretarea a doi actori de excepție ai Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște, Cristina Dumitra și Ștefan Ștefănescu, foarte îndrăgiți în spectacolele pentru copii ale teatrului, dar nu numai. Lor li se alătură un artist special: Ioan Grecu, copil cu deficiență de vedere, povestitorul întâmplărilor ce ne sunt înfățișate pe scenă.
Spectacolul nu este un eveniment oarecare, ci un semnal de alarmă și o pledoarie pentru integrarea profesională a persoanelor nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere în mediul artistic. Prin artă este posibilă depășirea oricăror prejudecăți și a oricăror deficiențe, așa cum și eroul nostru Greuceanu reușește să îndeplinească una dintre cele mai grele sarcini: recuperarea celor doi aștri și reintegrarea lor în circuitul firesc.
Rezervările de bilete se pot face la telefon 0245.210.046 sau prin reţeaua Eventim.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG