
“Acela care nu ştie să-şi stăpânească furia nesocoteşte faptul că se confruntă cu o forţă ce vine de foarte departe şi vrea să pătrundă în el. Chiar şi pentru o clipă, el îşi închipuie că acest curent puternic îi comunică ceva din puterea sa. Dar este o iluzie, fiindcă curentul este cel puternic, şi nu acela pe care îl străbate. De asemenea, după trecerea acestuia, nefericitul nostru devine atât de slab încât totul tremură în el: maxilarele, picioarele, mâinile.
Discipolul unei Şcoli Iniţiatice a înţeles că, stăpânindu-şi curenții de energie ce izbucnesc în el şi încercând să îi transforme, obţine adevărata putere. La fel se întâmplă şi cu energia sexuală: ne întărim considerabil stăpânind-o. Iată de ce Iniţiaţii, care au învăţat să-şi stăpânească instinctul de agresivitate cât şi instinctul sexual, posedă atâtea energii pentru a gândi, a vorbi, ca să lumineze și să ajute fiinţele.”
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului