
Îmi doresc ca anul care vine să fie la fel de bun ca acesta. Și din punct de vedere al activității silvice, dar și financiar, 2016 a fost un an de excepție și aici ne referim la următorii indicatori:Regenerarea pădurilor :
Am avut un program de 74 de hectare iar Direcția Silvică Dâmbovița a realizat 195 de hectare. Am plantat integral în această toamnă, care ne-a ajutat foarte mult pentru că am avut umiditate până la exces și vreme ideală. Majoritatea puieților, în procent de 95% au avut proveniență din pepiniera centrală Găești și pepinierele cantonale. La acești indicatori avem realizare 264%.Realizarea lucrărilor de îngrijire (degajări, curățiri, rărituri, ajutorarea regenerării naturale:
Și la acest capitol, Direcția Silvică Dămbovița, prin silvicultorii pe care îi avem, nu doar că am realizat acest program, dar l-am și depășit, 124%. Am acoperit 2700 de hectare cu aceste lucrări. Cea mai importană lucrare pe care o realizăm, este ajutorarea regenerării naturale, mai ales cele cu stejar. Regretul nostru este că oamenii din Dâmbovița ( deși rata șomajului este destul de mare), nu vin la aceste lucrări unde își pimesc banii în aceeași zi; vin oameni din alte județe. Noi suntem obligați să găsim forță de muncă, pentru că dacă nu executăm aceste lucrări la termen, pierdem regenerarea și compoziția pe care vrem să o avem.Legat de paza pădurilor:Spre deosebire de anul trecut în fondul forestier de stat 54.000 si 20.000 de hectare în administrare, volumul nejustificat a scăzut cu 35% față de aceeași perioadă a anului trecut. Aici vreau să mulțumesc colegilor care formează ”scutul pădurii” format din poliție, jandarmerie, garda de mediu, gardă forestieră. Fără spijinul poliției și jandarmeriei nu puteam să avem aceste rezultate de excepție pentru asigurarea integrității fonului forestier. Au fost peste 800 de acțiuni în cursul acestui an, din care 300 cu poliția și jandarmeria. Am confiscat 552 metri cubi, din care 430 metri cubi cu poliția. Volumul tăiat în delict a fost de 1190 metri cubi.
Pe zona de investiții:
Am finalizat două drumuri forestiere pe raza ocolului silvic Mitarca și Jugureanu și zona Brătei-Rătei la Ocolul Silvic din Pucioasa din fonduri extrabugetare. Nu am luat un leu de la buget, am făcut totul din fonduri proprii. Săptămâna viitoare vom realiza recepția la cele două drumuri. O nerealizare ar fi drumul de la Zimbrărie (unde avem până la 10.000 de vizitatori, indiferent de perioada anului), pentru că nu s-a prezentat nimeni la licitație. Este pus pe SEAP pentru accesarea fondurilor europene. Dacă se vor prezenta firme serioase la licitație, speră ca în mai-iunie să modernizăm și asfaltăm drumul de la DN 72 I.L. Caragiale până la Zimbrărie, cât și de la Bucșani până la Zimbrărie.
La fructe de pădure
Ne-am realizat programul, am avut 72 tone, plante medicinale 29 de tone, ciuperci 7 tone, cifră de afaceri 400 de miliarde, profit minin 35 de miliarde. (doctor inginer Costel Preda, Direcția Silvică Dâmbovița )
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Apel umanitar: Ajută-l pe Andrei în lupta cu leucemia!
Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Ploiești transmite un mesaj important
Guvernul slovac anchetează oamenii de știință și vaccinurile covid: „Șarlatani și escroci”
Cereri de sesizare penală depuse împotriva lui Fauci și a unor oficiali de top în șapte state
Fosta ministră a Apelor, Doina Pană: Situația despre care vorbește Victor Ponta nu a existat
Victor Ponta acuzat de înaltă trădare. Marcel Ciolacu îi cere să se retragă din cursa pentru prezidențiale
LIFE STYLE
Constanța devine, pe 17 mai, locul unde familiile aleargă împreună pentru o cauză nobilă
Deputat Aurelian Cotinescu: Construcția unei lumi mai bune începe cu gesturi simple, făcute împreună
TOP 6 domenii în care merită să investești în 2025
Ce ne aduce Luna plină din Balanță, 13 aprilie 2025
Sfaturi pentru o minte sănătoasă
SPIRITUALITATE
Sursa problemelor de sănătate este întotdeauna starea noastră interioară
Dacă omul nu se schimbă, dar se căiește, înseamnă că este ipocrit
Pentru a simți energia Divină, trebuie să cureți sufletul, să renunți la toate atașamentele
„Cristos a Înviat – Concert Extraordinar de Paști”
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Beneficiile spirulinei pentru un stil de viață sănătos
O nouă activitate în cadrul CAMPANIEI VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI A AVUT LOC LA LUPENI
Cele mai multe cazuri de rujeolă au fost înregistrate în România
Cereri de sesizare penală depuse împotriva lui Fauci și a unor oficiali de top în șapte state
Cum putem supraviețui ani întregi dacă vom consuma doar curmale și apă
Cele mai frecvente greșeli în demachierea pielii sensibile și cum să le eviți
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Sursa problemelor de sănătate este întotdeauna starea noastră interioară
Dacă omul nu se schimbă, dar se căiește, înseamnă că este ipocrit
Jandarmii dâmbovițeni vor fi în mijlocul cetățenilor la târgul tradițional de Sfântul Gheorghe din Moreni