
Partidul Social Democrat, organizația Dâmbovița, va organiza sâmbătă, 25 februarie 2017, ora 10, o manifestare publică în vederea susținerii Guvernului României condus de Sorin Grindeanu, potrivit unui comunicat de presă, semnat de președintele PSD Dâmbovița Adrian Țuțuianu pe care il redam integral.
Persoanele participante se vor întâlni, începând cu ora 10, în Piața Revoluției (zona statuii Constantin Brâncoveanu) unde vor staționa până în jurul orei 11.15, după care, coloana de manifestanți se va deplasa pe următorul traseu: Bulevardul Libertății- strada Poet Grigore Alexandrescu- Bulevardul Mircea cel Bătrân- Bulevardul Independenței- Bulevardul I.C.Brătianu- Bulevardul Regele Carol I- Bulevardul Mircea cel Bătrân- strada Poet Grigore Alexandrescu- Bulevardul Libertății- sediul PSD Dâmbovița.
Vă precizăm că la manifestație sunt așteptate aproximativ 10000 de persoane și, pe această cale, lansăm invitația de a ni se alătura toți cei care susțin Partidul Social Democrat, susțin Programul de Guvernare pe care acesta l-a prezentat în campania electorală, program ce poate fi pus în aplicare doar prin efortul susținut al Guvernului ales în mod democratic, în 11 decembrie 2016, prin votul milioanelor de români.
Reiterăm ideea că mitingul pe care îl organizăm este o formă de a demonstra susținerea pe care o acordăm Guvernului României condus de Sorin Grindeanu, conducerii centrale a Partidului Social Democrat și constituie, în același timp, o modalitate prin care ne solidarizăm tuturor celor care susțin principiile și valorile statului de drept, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. (Adrian Tutuianu)

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului