
Valer Dorneanu, președintele CCR, este un fost lider și deputat PSD, cu legături care au stârnit controverse încă de acum zece ani.
După ce se consideră că CCR a dat liber la infracțiuni prin decizia care a admis o sesizare privind conflictul juridic de natura constitutionala dintre puterea legsialtiva si puterea judecatoreasca, stabilind ca DNA nu avea dreptul sa ancheteze modul in care se elaboreaza un act normativ, iată că în presa vremii se descoperă și alte controverse legate de activitatea lui Valer Dorneanu.
Liber la infracțiuni! Guvernul nu poate fi cercetat. De ce îi e frică lui Tăriceanu?
În urmă cu zece ani, Valer Dorneanu, la acea vreme deputat din partea PSD, propunea împreună cu Florin Iordache și Tudor Mohora mai multe modificări la Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi a celor conexe acestora. Era vorba despre dezincriminarea faptelor privind deturnarea de fonduri sau utilizarea subvenţiilor de la bugetul de stat, a relatat presa la acea vreme.
Legea modificată a fost trimisă spre promulgare, dar preşedintele Traian Băsescu a retrimis-o la Senat pentru reexaminare. Legea a trecut însă de Senat și a fost publicată în Monitorul Oficial din 29 martie 2007.
Astfel, Legea nr. 78/2000 se modifica şi avea următorul cuprins: „b) acordarea de subvenţii cu încălcarea legii, neurmărirea, conform legii, a destinaţiilor subvenţiilor; c) utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum şi utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.”
Pedeapsa pentru aceste fapte era încadrată de la 5 la 15 ani de închisoare.
Presa scria că printre beneficiarii modificării acestei legi se aflau mai mulți baroni locali ai PSD, printre care Dumitru Sechelariu, Gheorghe Savu, Liviu Dragnea, Gavril Mârza, Bebe Ivanovici sau Nicuşor Constantinescu. Toți aceștia erau cercetați la acea vreme pentru deturnare de fonduri, scrie digi24.ro
Grupuri de militanți pro-democrație s-au sesizat și duminică, 5 martie, 2017, vor organiza proteste pentru depolitizarea CCR.
Se organizează un mare protest pentru susținerea DNA și depolitizarea CCR, duminică, 5 martie in Piața Victoriei
Sub sloganul „Mai bine pentru tine, mai bine pentru Iasi”, noul presedinte al Curtii Constitutionale, Valer Dorneanu, promitea inainte de alegerile din 2008 o avalansa de pomeni pentru ieseni.
Valer Dorneanu a candidat atunci pentru un mandat de deputat din Partea PSD. Intr-un clip de campanie, el promitea o multime de pomeni: reducerea pretului la gaze cu 50%, iar la energia electrica cu 33%. „Ca deputat voi sustine reesalonarea datoriilor iesenilor la intretinere si anularea penalitatilor”, mai spunea Dorneanu, scrie aktual24.ro
Valer Dorneanu (72 ani), membru PSD și procuror in perioada comunista, este presedintele Curtii Constitutionale. Inainte de a ajunge la Curte, a fost adjunct al Avocatului Poporului pentru domeniul – armata, justitie, politie, penitenciare. A mai fost deputat PSD in 2000-2008, iar in primul mandat de parlamentar a fost presedintele Camerei Deputatilor. In perioada 1967-1974 Valer Dorneanu a fost procuror la procuraturile locale ale sectoarelor 5 si 6 din municipiul Bucuresti. Apoi a fost expert pe probleme de legislatia muncii la UGSR si din nou procuror la Directia Recursuri Extraordinare Civile din Procuratura Generala intre anii 1980 – 1985.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice