
Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Târgovişte are parte de un duel tare cu CSU Olimpia Braşov, programat astăzi, de la ora 18.00, în Sala Polivalentă. Cele două formaţii s-au întâlnit de trei ori în acest sezon, de două ori în campionat şi o dată în finala Cupei României. Bilanţul este pozitiv în dreptul formaţiei antrenate de Cătălin Tănase, cu două victorii, ultimul succes fiind înregistrat în finala Cupei, după un meci dramatic. CSM Târgovişte vine după două victorii cu Universitatea Cluj şi CSM Satu Mare, în timp ce adversara de astăzi nu a reuşit să câştige niciun meci în play-off.
Joacă fără Poole
CSM Târgovişte va juca astăzi fără Prorche Poole, una dintre jucătoarele de bază din angrenajul formaţiei lui Cătălin Tănase, americanca fiind plecată acasă, peste Ocean, din cauza unor probleme de familie. Sarcinile sale vor fi preluate şi de această dată de Donica Cosby, care a suplinit absenţa conaţionalei sale şi în meciul cu CSM Satu Mare. Membrii staff-ului şi jucătoarele îşi doresc să vină cât mai multă lume astăzi, în Sala Polivalentă pentru a susţine echipe în încercarea de a obţine o nouă victorie.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Bucuria colindelor a ajuns astăzi la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița