
Evenimente 7 martie 2017
*Alexandra Ușurelu va sustine primul său concert la Târgoviște si va fi acompaniată de Orchestra Simfonică ”Muntenia”, de la ora 19.00, la Teatrul ”Tony Bulandra” si face parte din turneul “Am să fiu eu casa ta“.
* Formaţia Direcţia 5 susţine concertul „Eşti îngerul meu” – ora 20:00, la Sala Palatului
* Târgu Mureş: Pianistul și compozitorul francez, Richard Clayderman, susţine un concert, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, în cadrul căruia va fi acompaniat de peste 100 de instrumentiști, membri ai Orchestrei Simfonice București – ora 19:30, la Sala Polivalentă
* Budapesta: În perioada 7 martie – 27 iunie, la sediul Institutului Cultural Român de la Budapesta (Str. Izsó nr. 5, 1146, Budapesta) au loc cursuri de cultură, istorie şi limba română pentru copii, între 3 şi 10 ani – în fiecare zi de marţi de la ora 17:30
De-a lungul istoriei
1441: Iancu de Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei. El deținea această funcție pe lângă cea de comite al Timișoarei și de ban al Severinului (1441 – 1456).
161: Împăratul Antoninus Pius moare și este succedat de fii săi adoptivi Marcus Aurelius și Lucius Verus.
1395: Mircea cel Bătrân și regele Sigismund de Luxemburg au încheiat la Brașov un tratat de cooperare militară antiotomană.
1441: Iancu de Hunedoara a devenit voievod al Transilvaniei. El deținea această funcție pe lângă cea de comite al Timișoarei și de ban al Severinului (1441 – 1456).
1471: Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș, a atacat Moldova, dar Ștefan cel Mare l-a învins la Soci, lângă Bacău. Domnul muntean, supus turcilor, a izbutit să scape fugind.
1842: Frederic Francisc al II-lea devine Mare Duce de Mecklenburg și va conduce Marele Ducat timp de 41 de ani.
1876: Alexander Graham Bell primește brevetul pentru o invenție pe care el o numește telefon.
1912: Succesul expediției lui Roald Amundsen la Polul Sud (14 decembrie 1911) este anunțat public, când nava Fram a ajuns la Hobart, în Australia.
1914: Prințul William de Wied ajunge în Albania pentru a-și începe domnia.
1936: Germania Nazistă a reocupat Renania demilitarizată, încălcând astfel tratatul de la Versailles și înțelegerile de la Locarno.
1939: În România începe guvernarea Armand Călinescu (7 martie – 21 septembrie 1939).
1960: Primii 20 de cosmonauți sovietici au fost selectați pentru pregătirea zborului spațial.
1968: TVR a scos revista oficială a primei ediții a Festivalului „Cerbul de Aur”, în cinci limbi
2001: Ariel Șaron devine prim-ministru al Statului Israel.
2009: NASA a lansat sonda (misiunea) spațială Kepler (numită așa după astronomul german Johannes Kepler), care are scopul de a descoperi noi exoplanete asemănătoare Pământului care orbitează alte stele, cu ajutorul unui telescop și al unui fotometru speciale.
surse: rador, ziarul de vrancea

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Reforma în sănătate nu se face cu lozinci, ci cu reguli clare și curaj de a schimba vechile practice
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Reforma în sănătate nu se face cu lozinci, ci cu reguli clare și curaj de a schimba vechile practice
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE