
Cel mai bun marcator al seriei a 3-a din Liga a 3-a este de la Flacăra Moreni. Andrei Iliescu a marcat 11 goluri în actualul sezon, adică jumătate din golurile înscrise de formaţia morenară. Atacantul în vârstă de 29 de ani este urmat în topul golgheterilor de Alexandru Fotescu (ACSO Filiaşi) şi Ionuţ Voicu (FC Voluntari II). Flacăra Moreni a câştigat meciul cu Atletic Bradu, jucat în deplasare, cu 2-1, în prima etapă a returului de campionat. Sâmbătă, echipa antrenată de Gabriel Paraschiv, fostul căpitan al Oţelului Galaţi, va întâlni o altă formaţie dâmboviţeană, Urban Titu, la Moreni. O poftă mare de gol a dovedit-o şi un alt dâmboviţean, Tiberiu Calofir, de la FC Aninoasa, care a marcat şapte goluri în acest sezon. Atacantul echipei lui Cristian Bălaşa a marcat şi în prima etapă a returului, cu FCM Alexandria, meci care s-a încheiat la egalitate, cu 1-1.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Sistem de semaforizare modernizat la Târgoviște printr-o investiție de peste 20 de milioane de lei
Un fost punct termic, transformat într-un centru pentru persoanele cu dizabilități, la Târgoviște
Primăria Târgoviște face primul pas pentru realizarea unei centrale fotovoltaice